Chiar daca ultima luna de toamna se caracterizeaza in general prin vreme nefavorabila interventiilor in familiile de albine, apicultorii pot profita de unele zile calduroase atunci cand acestea apar, la inceputul lunii, pentru a mai indrepta daca este necesar o serie de nereguli aparute.
In aceasta perioada familia de albine se gaseste, in functie de temperatura exterioara in diverse situatii privind formarea ghemului (usor afanat sau strans), activitatile acesteia fiind limitate la consum de hrana pentru asigurarea temperaturii interne a ghemului necesara supravietuirii (24-25º). Daca pana la acest moment s-au efectuat lucrarile pregatitoare iernarii nu exista motive de ingrijorare privind evolutia familiilor de albine pe timp de iarna.
Cu toate acestea, vizitele la stupine pot avea in vedere: observatii asupra zborurilor de curatire (cand timpul permite), foarte benefice pentru o buna iernare si care ofera informatii despre starea coloniei de albine, ascultarea acestora cand timpul este mai putin favorabil, asigurarea cu materiale izolante atat la nivel de stup (saltelute, pernute, impachetari laterale) cat si de stupina (garduri, perdele protectoare), asigurarea ca nu exista daunatori (pasari, animale) care sa le deranjeze, potrivit Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania.
Starile anormale conduc la nelinistirea albinelor, intensificandu-le activitatea de consum si prin urmare uzura organismului si incarcarea rectumului. De aceea trebuie acordata o atentie deosebita evaluarii situatiei din stupina la acest moment, cat timpul mai permite interventia in stup.
Lucrari de efectuat in aceasta perioada:
– In zilele favorabile se pot continua o serie de lucrari de pregatire a familiilor de albine din luna trecuta si remedierea starilor anormale aparute: hrana insuficienta, hrana de proasta calitate (poate produce diaree), pierderea matcii, umiditatea exagerata, patrunderea soarecilor in stupi. Trebuie accentuat faptul ca pentru iernare, familia de albine are nevoie de aproximativ 18 kg miere si 1,5-2 kg pastura pentru cresterea puietului in partea a doua a iernii si in primavara.
– In zilele nefavorabile se poate aprecia starea familiei de albine prin ascultarea zumzetului albinelor cu un tub de cauciuc introdus pe urdinis si vizualizarea foii de control.
Umiditatea excesiva se inlatura prin mutarea stupilor intr-un loc insorit pe vatra si imbunatatirea aerisirii prin asigurarea unui spatiu de 1-2 cm in podisor care va fi acoperit de salteluta;
Pe langa lucrarile efectuate in stupina interesele apicultorilor in aceasta perioada au in vedere valorificarea produselor apicole obtinute, planificarea pe perioada de iarna a altor lucrari ce tin de pregatirea viitorului sezon apicol cu materiale si echipamente (intretinere, reparare, reformare, achizitie), completarea cunostintelor prin participarea la cursuri, conferinte apicole, studiu autodidact.