Realizarea cadastrului României va demara în momentul deschiderii Programului Operaţional Regional, iar obiectivul primordial trebuie să fie înfăptuirea cadastrului rural, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 “Problema pe care Coaliţia pentru Dezvoltarea României o pune pe agendă de fiecare dată este realizarea cadastrului. Există angajamentul Guvernului ca, odată ce se va deschide Programul Operaţional Regional (POR), să începem realizarea cadastrului gratuit, iar obiectivul primordial trebuie să fie realizarea cadastrului în extravilanul localităţilor, adică terenurile despre care vorbim şi care vor fi supuse pentru comasare”, a declarat Daniel Constantin.

Realizarea cadastrului României. Pentru următorii şapte ani, prin POR, este prevăzută o sumă de 250 de milioane de euro pentru realizarea cadastrului. 

“În următorii şapte ani de zile, prin POR, o sumă de 250 de milioane de euro a fost alocată pentru realizarea cadastrului. Eu sper să se înceapă cu cadastrul rural, pentru că acolo avem nevoia cea mai mare şi din perspectiva liberalizării funciare, dar şi din perspectiva strategiei pe care o avem pentru comasarea terenurilor”, a spus Constantin.

Pe de altă parte, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, a afirmat că realizarea integrală a cadastrului necesită 1 miliard de euro şi o perioadă cel puţin 10 ani. 

“Din păcate, din informaţiile pe care le avem de la cei din domeniu, realizarea cadastrului necesită un miliard de euro şi vreo 10 ani minimum pentru a fi terminat. Poate 2-3 ani pentru îmbunatățiri, dar 10 ani pentru a fi terminat. Sperăm să se facă, pentru că, fără cadastru, agricultura nu poate merge mai departe”, a explicat Pârvan.

De asemenea, preşedintele Agriculture Taskforce din Coaliţia pentru Dezvoltarea României, Nadia Crişan, consideră că niciun investitor nu va avea niciun interes dacă terenurile agricole din România nu sunt înregistrate şi întabulate.

“Vedem un progres semnificativ în ceea ce priveşte cadastrul, însă vedem foarte bine că niciun investitor, fie strategic, deşi avem puţini în România, fie mic sau mediu, nu va avea niciun apetit, niciun interes, dacă terenul respectiv nu va înregistrat, nu va fi întabulat, nu va fi unul confirmat ca fiind unul legal şi conform. Pentru noi acesta este un capitol cheie, este o barieră în dezvoltarea agricolă a României şi dacă ne puteţi confirma că există un plan pentru cadastru astfel încât în următorii doi sau cinci ani să vedem o îmbunătăţire pe acest capitol ar fi un bun rezultat. Sigur că şi frauda din sistemul agricol nu încurajează investiţiile, nu-i ajută pe cei care sunt buni platnici, sunt buni angajatori şi au o motivaţie în ceea ce priveşte creşterea agricolă”, a mai adăugat Nadia Crişan.

Conform datelor oficiale ale Ministerului Agriculturii, Romania este a treia țară din Uniunea Europeana ca grad de fărâmițare a terenurilor agricole, după Malta si Cipru. Media Uniunii Europene (28 de state membre UE) este de 14,2 hectare de teren pe exploatație agricolă. 

Suprafața medie a exploatațiilor agricole din Romania este de 3,4 hectare, țara fiind astfel pe ante-penultimul loc în cadrul Uniunii Europeane în privința gradului de comasare a terenurilor. La nivelul anului 2013, în România funcționau peste 1 milion de exploatații agricole, cu o suprafață totala de 9,94 milioane de hectare.

Share on Facebook