ANAF schimbă formularele pentru impozitele cu reţinere la sursă

Facebook
Twitter

ANAF a realizat un proiect de ordin pentru  modificarea Ordinului preşedintelui agenţiei nr.1950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/2013 au fost introduse o serie de modificări ale prevederilor Codului fiscal, aplicabile începând cu 1 ianuarie 2014, care vizează, în principal, următoarele aspecte:

  • posibilitatea unor categorii de contribuabili, în conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, de a opta, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic;
  • includerea în sfera impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi a persoanelor juridice care îndeplinesc condiţiile de la art.112^1 din Codul fiscal şi care realizează venituri din activităţi de consultanţă şi management, cu condiţia ca ponderea acestor venituri în veniturile totale, să nu depăşească 20%;
  • introducerea impozitului pe construcţii, care reprezintă venit al bugetului de stat şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Ca urmare a modificărilor legislative, a apărut necesitatea actualizării atât a modelului şi conţinutului formularelor utilizate în prezent pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cât şi a instrucţiunilor de completare a acestora.

În vederea unei mai bune administrări a obligaţiilor de plată la bugetul de stat datorate de operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a solicitat detalierea unor poziţii din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, referitoare la taxele aferente jocurilor de noroc.

Totodată, a fost eliminat impozitul pe veniturile din arendă din formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” ca urmare a preluării acestuia în formularul 112 “Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit si evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, al cărui model şi conţinut a fost modificat prin Ordinul ministrului finanţelor publice, ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ministrului sănătăţii nr.1977/2757/1580/2013.

Astfel, prin prezentul proiect de ordin, se propune modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, după cum urmează:

  1. Modificarea Instrucţiunilor de completare a formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, prevăzute în Anexa nr.6 la ordinul menţionat mai sus.
  2. Modificarea Nomenclatorului privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, prin introducerea unui nou impozit, respectiv impozitul pe construcţii, detalierea taxelor pe jocuri de noroc şi eliminarea din acesta a poziţiei “Impozit pe veniturile din arendă”.
  3. Modificarea formularului 120 „Decont privind accizele”, care se depune anual, până la data de 30 aprilie 2014, prin introducerea noilor produse supuse accizării, începând cu 1 ianuarie 2013, potrivit prevederilor art.207 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Piectele de acte normative, iniţiate de ANAF, sunt făcute publice pe site-ul instituţiei la adresa www.anaf.ro, domeniul Legislatie/ Transparenţa decizională. De asemenea, acestea pot fi consultate la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucureşti.

Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media – cu menţiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese: prin scrisori la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 – la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media, electronic la adresa de mail: relatiipublice.anaf@mfinante.ro, prin fax la numărul: 021-319.98.57.

Pentru a avea acces la informaţiile de presa privind aplicarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se poate accesa domeniul Informaţii / Comunicate şi informaţii de presă aflat pe site-ul instituţiei

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE