Fermierii a căror culturi au fost calamitate anul trecut și care dețin suprafețe mici vor fi scutiți de plata impozitelor pe norma de venit.
„Vrem să îi scutim pe micii producători. Acești oameni trebuie să plătească impozit, deși nu au obținut nimic de pe acele suprafețe. Pentru că pe 2013 nu se mai poate veni cu o scutire, am mers pe varianta amnistiei. Așadar, cei care se află pe lista ISU și plătesc impozit pe norma de venit vor fi scutiți de la plată”, ne-a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Pe listele Inspectoratului de Stat pentru Situații de Urgență se află circa 75.000 de hectare calamitate. Cea mai mare parte a culturilor au fost afectate de grindină și furtuni anul trecut. Impozitul aferent normei de venit estimate pentru cele 75.941 ha, este, în această situație, de 5.224.640 lei.
Iată lista zonelor afectate de fenomene meteorologice:
- Furtunile, ploile abundente, inundaţiile au produs pagube în 16 judeţe (Brăila – 6.080 ha, Constanţa – 953 ha, Timiş – 12.709 ha, Vrancea – 29 ha, Vaslui – 457 ha, Dolj – 2.928 ha, Călăraşi – 9.763 ha, Bistriţa – 998 ha, Buzău – 240 ha, Mureş – 944 ha, Gorj – 769 ha, Giurgiu – 69 ha, Suceava – 85 ha, Hunedoara – 37 ha, Galaţi – 330 ha, Neamţ – 3.902 ha), suprafaţa totală afectată fiind de 40.292 ha.
- Grindina a produs pagube în 5 judeţe (Buzău – 700 ha, Iaşi – 15.792 ha, Galaţi – 493 ha, Vrancea – 2.526 ha, Teleorman – 16.138 ha), suprafaţa totală afectată fiind de 35.649 ha.