Ministerul Finanțelor Publice (MFP) nu are în vedere introducerea de noi taxe și impozite sau majorarea celor existente, precizează un comunicat al MFP, cu privire la variantele vehiculate în ultimele zile în mass-media, potrivit cărora veniturile neîncasate rezultate în urma amânării introducerii accizei de 7 eurocenți la carburanți vor fi asigurate prin introducerea de taxe și impozite suplimentare.

Principala sursă de echilibrare a veniturilor, în urma amânării introducerii accizei la carburanți, o reprezintă îmbunătățirea colectării veniturilor care se află pe trend crescător. Impactul bugetar efectiv al amânării introducerii accizei la carburanți va putea fi cuantificat în luna iulie, în funcție de evoluția economiei românești și a încasărilor bugetare în primul semestru din 2014.

Președintele Traian Băsescu a anunțat, în 19 decembrie, într-o conferință de presă, că a promulgat bugetul de stat pentru anul viitor în condițiile în care Executivul a fost de acord cu amânarea, pentru trei luni, a intrării în vigoare prevederilor privind majorarea accizei pe carburant — motorină și benzină.

Share on Facebook
Print Friendly