Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor discută azi pe marginea unei propuneri legislative referitoare la scutirea de impozit a fermierilor care au sau vor avea culturile agricole calamitate în proporţie de peste 50%.

„În condiţiile climatice din 2013, grindina şi inundaţiile au distrus în totalitate unele culturi ale persoanelor fizice, provocând adevărate cutremure în rândul unor comunităţi locale şi aşa falimentare. Cu toate aceste dezastre pentru persoanele fizice – agricultori – Legea nr. 571-2003 privind Codul fiscal nu-i iartă pe aceşti mici producători agricoli năpăstuiţi de soartă, obligându-I să plătească impozitul de 16% pe norma de venit, de fapt care nu există din cauza calamităţilor”, arată iniţiatorii proiectului, în expunerea de motive a propunerii legislative.

Măsura nu a primit undă verde și de la Guvern, în condițiile în care gradul de colectare a taxelor și a impozitelor în România este printre cele mai scăzute din Europa. Astfel, reducerea bazei de impozitare, prin scutirea de la plata impozitelor a fermierilor a căror culturi sunt calamitate, ar afecta negativ bugetul de stat.

Share on Facebook