Federatia Nationala a Sindicatelor din Agricultura, Alimentatie, Tutun, Domenii si Servicii Conexe AGROSTAR, cea mai mare federatie sindicala din sectorul agricol, solicita ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, analizarea in regim de urgenta  si identificarea posibilitatilor de scutire de la “plata impozitului pe norme de venit in cazul persoanelor fizice, respectiv persoana fizica, persoana fizica autorizata, intreprindere individuala, intreprindere familiala, pentru productia valorificata prin/catre cooperativa agricola”.

Aceasta scutire este prevazuta in art. 76 lit. a din Legea cooperatiei agricole nr. 566/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

“Solicitarea noastra vine ca urmare a raspunsului primit de la Ministerul Finantelor Publice caruia ne-am adresat, in vederea clarificarii facilitatilor prevazute de art. 76 din Legea 566/2004 modificata si actualizata, in care se arata ca pentru rezolvarea problemei privind scutirea de la plata impozitului pe baza normelor de venit ”…este necesara analizarea reglementarilor respective si completarea corespunzatoare a acestora, impreuna cu reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale …”, declara secretarul general al AGROSTAR Horatiu Raicu.

Federatia AGROSTAR considera ca ministrul de resort, Petre Daea, ar trebui sa se implice urgent in rezolvarea acestei probleme cu atât mai mult cu cât, fiscalitatea este unul dintre obiectivele ministerului, potrivit prevederilor Art. 1 alin. 5 lit. lit. d din HG 30/2017 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale .

Totodata, aceasta masura este de natura sa incurajeze asocierea fermierilor in cooperative, dar si sa aduca la bugetul de stat taxe si impozite ca urmare a faptului ca productia este comercializata printr-o forma asociativa, si nu prin diferite ”piete si târguri” in cadrul carora se comercializeaza fara sa fie fiscalizata. “Nu in ultimul rând, trebuie tinut cont de faptul ca aceasta facilitate se regaseste in cuprinsul unei legi, iar aplicarea acesteia, cât si respectarea prevederilor legale tin in mod nemijlocit de ministerul pe care il conduceti”, subliniaza secretarul general al AGROSTAR.

Federatia AGROSTAR are in componenta peste 50.000 de membri, atât producatori agricoli, cât si salariati din agricultura si servicii conexe, atât din sectorul privat, cât si din cel bugetar.

Federatia AGROSTAR este una dintre putinele organizatii afiliate pe plan international, fiind afiliata UITA si EFFAT la nivel european.

Share on Facebook