Agrostar cere modificarea HG care transforma Directiile Agricole in centre de consultanta contra-cost

Facebook
Twitter

Federatia Agrostar cere modificarea urgenta a HG nr. 860/2016 privind reorganizarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) prin care Directiile Agricole sunt transformate in furnizor de servicii de consultanta contra-cost, de formare profesionala si agentii de plati.

„Aceasta Hotarare de Guvern contravine legii din mai multe puncte de vedere. Odata cu intrarea in UE si deschiderea PNDR 2007-2013, Ministerul Agriculturii a fost nevoit sa desfiinteze Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA), pentru ca era o situatie de incompatibilitate, statul neputand sa acorde consultanta si sa aprobe finantarile in acelasi timp. In plus, in aceasta HG (nr. 860/2016) este prevazut ca finantarea din venituri proprii a Directiilor Agricole se realizeaza din”taxe si tarife aferente prestarii de servicii acordate institutiilor publice …., operatorilor economici, formelor asociative si persoanelor fizice …”. Ne intrebam cum este posibil ca Ministerul Agriculturii, care are in subordine Agentia de Finantare Investitiilor Rurale (AFIR) sa realizeze ”consultanta si asistenta tehnica de specialitate pentru intocmirea documentatiei in vederea accesarii de fonduri europene si nationale …”? De asemenea, ne intrebam cum este posibil ca atributii ale Agentiei de Plati si Interventie (APIA), cum ar fi platile, sa fie date Directiilor Agricole prin HG 860/2016, care prevede ca Directiile Agricole ”… inregistreaza documentele beneficiarilor de sprijin financiar,…, aproba si efectueaza platile reprezentand sprijin financiar …”. Cerem modificarea acestei HG pentru revenirea in limitele legalitatii”, declara secretarul general al Agrostar Horatiu Raicu.

Federatia AGROSTAR considera ca este necesara infiintarea Camerelor Agricole, care sa functioneze dupa aceleasi principii ca in alte state europene, cu atat mai mult cu cat Camerele Agricole au fost partial infiintate. „Nu intelegem de ce nu se doreste functionarea Camerelor Agricole si de ce HG nu a fost discutata sau adusa la cunostinta partenerilor sociali in cadrul Comisiei de Dialog social din cadrul Ministerului Agriculturii”, sunliniaza Horatiu Raicu.

Federatia AGROSTAR, cea mai mare federatie sindicala din domeniul agricol, are in componenta peste 45.000 de membri, atat producatori agricoli, cat si salariati din agricultura si servicii conexe, din sectorul privat, cat si din cel bugetar. Federatia AGROSTAR este una dintre putinele organizatii afiliate pe plan international, fiind afiliata UITA si EFFAT la nivel european.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE