Viitorii comisari europeni din echipa lui Jean Claude Juncker intră în audieri. AFLĂ cine ar putea fi respins la audieri

Facebook
Twitter

Parlamentul European se pregătește pentru audierile viitorilor comisari europeni. Conform statisticilor, cel puțin unul dintre cei 27 de candidați ar putea fi respins.

Începând de luni, 29 septembrie, fiecare dintre cei 27 de viitori comisari europeni va trebui să facă față unor audieri maraton de cel puțin trei ore, în cursul cărora le vor fi examinate punctele de vedere cu privire la Uniunea Europeană, dar și calificările și aptitudinile pentru acest post.

„Este unul dintre acele momente în care Parlamentul European își poate demonstra capacitatea de a supraveghea ceea ce face comisia”, a declarat Jaume Duch, purtătorul de cuvânt al parlamentului.

Jaume Duch a subliniat că audierile nu vor reprezenta doar o formalitate ci o adevărată „cursă cu obstacole”, inspirată de modalitatea de audiere din SUA, unde Congresul audiază reprezentanții de marcă desemnați pentru posturi cu vizibilitate în administrați centrală.

Comisarii și-au început temele de joi (18 septembrie), de când au primit chestionarele, care conțin cel puțin cinci întrebări. Ei trebuie să răspundă în scris, până la sfârșitul acestei săptămâni, un exercițiu pentru care vor fi în mare parte sfătuiți de către experții din departamentul lor în comisie.

Votul Parlamentului European privind viitoarea Comisie UE urmează să aibă loc pe 22 octombrie unde Comisia are nevoie de o majoritate simplă pentru „a trece”.

Cine ar putea fi respins la audieri   

Deși nu se află pe „lista neagră”, Corina Crețu trebuie să fie foarte bine pregătită la înfruntarea cu foștii colegi din Parlamentul European.

Din punct de vedere tehnic, deputații pot doar să respingă sau să aprobe întreaga Comisie, dar în 2004, Parlamentul European, a reușit, prin amenințare, să obțină schimbarea candidaților Italiei și Letoniei. În 2009, a fost respins un singur candidat, cel al Bulgariei.

Au apărut deja multe speculații despre cine ar putea fi perpelit, sau „fript” de-a dreptul, pe grătarul încins de către eurodeputați. Primul care ar putea constata cât de fierbinte este scaunul ar putea fi Miguel Arias Canete, candidatul Spaniei pentru portofoliul de energie și mediu. Canete a declarat deja că își va vinde actiunile pe care le deține la mai multe companii companii petroliere pentru a preveni orice posibil conflict de interese. Comentariile sexiste pe care le-a le-a făcut la începutul acestui an ar putea, însă, „să-l bântuie” în cursul audierilor.

Există posibilitatea, de asemenea, a unui „război” generat de un puternic interes politic în jurul lordului Jonathan Hopkin Hill, comisarul propus de Marea Britanie, care ar urma să fie învestit ca responsabil de serviciile financiare. Alegerea sa a provocat deja unele nemulțumiri în parlament, în timp ce Lordul Hill însuși este o practic un necunoscut în afara Marii Britanii.

Agricultura europeană – postul lui Phil Hogan aproape sigur

Până la această dată, conform informațiilor vehiculate în mass media, președintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a solicitat noului comisar european pentru Agricultură, Phil Hogan,  să își concentreze eforturile pentru implementarea reformelor privind Politica Agricolă Comună (PAC).

Totodată, noului comisar european pentru Agricultură i s-a solicitat simplificarea sistemului privind acordarea plăților directe, în special în zonele de înverzire, dezvoltare rurală, politicii privind standardele de calitate și schema de fructe și legume.

Noul comisar european pentru Agricultură, Phil Hogan va fi, de asemenea, orientat  pe punerea în aplicare a reformei Politicii Agricole Comune (PAC), cu scopul de a maximiza contribuția sectorului său la crearea de noi locuri de muncă, acordând o atenție deosebită principiului subsidiarității și a problemelor legate de flexibilitatea și simplificarea instrumentelor Politicii Agricole Comune (PAC).

Candidații la funcția de comisari europeni chestionați pe idei de integrare europeană, trecutul politic și pregătirea pentru noul loc de muncă

Europarlamentarul Jaume Duch a precizat că toți candidații la funcția de comisari vor fi chestionați pe idei de integrare europeană, trecutul lor politic și că trebuie „mai presus de toate”, să arate că sunt pregătiți pentru noul loc de muncă.

Deputații, dintre care unii au fost comisari în legislaturile anterioare, „știu foarte bine ce s-a întâmplat sau nu în anii anteriori au sau nu sa întâmplat în anii anteriori și vor fi în stare să recunoască atunci când cineva nu vorbește în mod clar și ocolește problema pusă în discuție la problema”, a mai adăugat Jaume Duch.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE