Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat pentru Evenimentul Zilei că la nivelul Guvernului se ştia de mult timp de posibilele intenţii ale Budapestei, cu privire la sprijinirea cetățenilor maghiari care vor cumpăra teren agricol în Transilvania.
„Dacă serviciile noastre nu ar fi ştiut (de aceste intenţii, n.r.), înseamnă că le plătim degeaba. Dacă eu ca ministru nu ştiam, nu începeam demersurile în 2010 pentru a obţine amânarea liberalizării pieţei funciare”, a precizat Valeriu Tabără.
La acea vreme, România obţinuse semnătura Poloniei, Slovaciei, Ungariei şi Cehiei şi acordul de principiu al Germaniei pentru a amâna momentul de la care piaţa terenurilor ar fi trebuit liberalizată, a adăugat fostul ministru Tabără. Proiectul a murit, după căderea guvernului Boc.
Szabo Jozsef Andor, atașatul pe probleme de agricultură din cadrul Ambasadei Ungariei de la București, a declarat că Guvernul de la Budapesta are o strategie cu privire la achiziționare a terenurilor agricole din Ardeal de către cetățenii maghiari.