Proiectele aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), până în data de 14 august 2013, ora 12.00, a anunțat instituția.
În luna iunie a acestui an, a fost deschisă sesiunea de depunere a proiectelor pentru crearea și dezvoltarea fermelor de familie. Bugetul alocat s-a cifrat la 50 de milioane de euro. Potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii, urmau să fie finanțate 1.000 de proiecte, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 de euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, au fost publicate pe pagina de internet a APDRP proiecte-tip.
Pentru a beneficia de finanțare prin Măsura 121, solicitanții trebuie să fie, la momentul semnării contractului, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familial.
Cei care nu dispun de sumele necesare pentru a acoperi cofinanțarea, pot lua un împrumut printr-un fond de creditare creat de MADR.