targuri apicole 2017

Sprijin pentru apicultori: anuntul oficial al unui secretar de stat MADR

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministerul Agriculturii a cuprins in bugetul sau un program, in valoare de 17 milioane de lei, prin care doreste sa ofere, la peste 1,5 milioane de copii, borcane de miere poliflora din productia interna, a anuntat recent secretarul de stat in MADR, Daniel Botanoiu, potrivit Agerpres.

“Pana acum am avut o Lege, 509/2006 (privind acordarea de miere de albine in scoli si gradinite n.r), pentru distribuirea mierii in scoala, dar care nu a functionat. Anul acesta insa vrem sa o punem in aplicare, dar sub o alta forma. Vrem ca 1,5 milioane de copii din scoli si gradinite sa primeasca lunar un borcan de miere poliflora romaneasca, de 350 de grame, incepand cu acest an. Acum este introdusa legea in Parlament si speram sa treaca rapid, pentru ca avem tot sprijinul. Noi tintim, pe de o parte, sa stimulam vanzarile, pentru ca vorbim de aproape 10% din productia nationala de miere in acest program, iar pe de alta parte sa obisnuim copiii cu mierea poliflora de calitate provenita din stupinele romanesti. E pacat sa nu ajunga la copii o miere de calitate, pentru ca sunt pe piata sunt tot felul produse de acest gen, ambalate frumos, dar nu si de foarte buna calitate”, a declarat Daniel Botanoiu, potrivit sursei citate.

Oficialul a precizat ca in cazul in care nu va fi folosita toata suma alocata pentru acest an, banii vor putea fi redistribuiti anul viitor. Borcanele de miere vor fi inscriptionate cu insemnele Guvernului Romaniei.

Prin aceasta masura se doreste, pe de-o parte, sprijinirea sectorului apicol, insa pe de alta parte si incurajarea consumului de miere autohtona.

Incepand de astazi, 15 septembrie si pana duminica – 17 septembrie, peste 120 de apicultori din toata tara sunt prezenti la editia de toamna a Targului National al Mierii, organizat pe Platforma Apicola Baneasa.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE