Specialistii sanitar-veterinari vin cu clarificari: sunt produsele cu ivermectina sigure pentru a fi folosite de oameni?

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In continuarea comunicatului de presa emis anterior si in contextul aparitiei unor noi informatii in spatiul public cu privire la folosirea ivermectinei in prevenirea si tratamentul infectiei cu virusul SARS-CoV-2, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor face urmatoarele precizari:

In prezent, toate produsele medicinale veterinare care contin ivermectina sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale. Acestea trebuie utilizate numai de catre medicii veterinari sau sub supravegherea acestora, conform indicatiilor specificate in prospect.

In Romania pot fi comercializate doar produse medicinale veterinare autorizate pentru comercializare de catre Institutul pentru Controlul Produselor Biologice si Medicamentelor de Uz Veterinar (ICBMV) din subordinea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor sau care sunt autorizate prin procedura centralizata, in baza Regulamentului (CE) nr. 726/2004. Produsele medicinale veterinare autorizate pentru comercializare sunt inscrise in  Nomenclatorul produselor medicinale veterinare autorizate in Romania, publicat pe site-ul ICBMV.

In ceea ce priveste utilizarea ivermectinei la oameni in combaterea COVID-19, precizam faptul ca sunt in desfasurare numeroase studii clinice umane, studii care au fost inscrise in Registrul Uniunii Europene al trial-urilor clinice. Odata ce respectivele studii vor fi finalizate, in functie de rezultatele obtinute, acestea pot sta la baza depunerii unor cereri de autorizatii de punere pe piata a medicamentelor de uz uman pe baza de ivermectina in scopul combaterii COVID-19.

Va avertizam ca utilizarea la oameni a produselor medicinale veterinare care contin ivermectina poate avea consecinte dintre cele mai grave asupra sanatatii umane.

In cele ce urmeaza, redam recomandarile emise de catre Colegiul Medicilor Veterinari din Romania referitoare la prescrierea, comercializarea, eliberarea si utilizarea produselor medicinale veterinare care contin ivermectina, in contextul pandemiei COVID-19:

Medicii veterinari nu au competente legale pentru a recomanda, prescrie, comercializa, elibera produse medicinale veterinare care sa fie utilizate in tratamentul oamenilor;

Toate produsele medicinale veterinare autorizate de catre autoritatile veterinare romane sau de catre Agentia Europeana a Medicamentului (EMA) sunt destinate exclusiv utilizarii la animale, iar o eventuala decizie privind utilizarea acestora la oameni apartine exclusiv autoritatilor competente pentru produse medicinale de uz uman;

Produsele medicinale veterinare care contin ivermectina se elibereaza doar pe baza de reteta, iar prescrierea se face exclusiv de catre un medic veterinar cu drept de libera practica care a examinat animalul si a stabilit un diagnostic;

Medicii veterinari utilizeaza doar modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescriptie medicala necesar pentru eliberarea produselor medicinale veterinare prevazut in legislatie;

La prescrierea produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor pe baza de ivermectina, medicii veterinari trebuie sa utilizeze parafa prevazuta in Statutul Medicului Veterinar;

Medicul veterinar este obligat sa prescrie doar cantitatea necesara pentru efectuarea completa a tratamentului in cauza, in functie de specia animalului, greutatea, doza si durata tratamentului;

In cazul produselor medicinale veterinare care se administreaza animalelor de la care se obtin alimente, inclusiv ecvidee, medicul veterinar este obligat sa inscrie in prescriptia medicala perioada de asteptare care trebuie respectata, in conformitate cu prospectul produsului medicinal veterinar prescris si utilizat;

In cazul utilizarii si administrarii produselor medicinale veterinare care contin ivermectina la animale, in cadrul unitatilor de asistenta medical-veterinara, la sediu sau in conditii de teren, medicul veterinar consemneza activitatea in registrul de consultatii si tratamente, iar in cazul animalelor de la care se obtin alimente notifica proprietarul cu privire la respectarea timpului de asteptare;

Utilizarea altor formulare pentru prescrierea produselor medicinale veterinare, in afara celor prevazute in legislatie, precum si eliberarea fara prescriptie medicala a produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor care contin ivermectina, atrage raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, dupa caz, a persoanelor vinovate;

Comercializarea produselor medicinale veterinare care contin ivermectina se realizeaza numai prin farmacii veterinare si depozite farmaceutice veterinare autorizate sanitar veterinar, conform prevederilor legale in vigoare.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE