Reducerea TVA la produsele BIO şi nu la carne și preparatele din carne a stârnit o adevărată revoltă printre producătorii din industria cărnii.
Reprezentanții industriei cărnii susțin că sunt prea puțini români care cumpără produse BIO, astefel că, impactul măsurii este aproape zero. Totodată, aceștia motivează cu faptul că piaţa produselor ecologice este de 26 de ori mai mică decât piața produselor din carne.
Darius Vâlcov: Prioritate pentru reducerea TVA la produsele BIO
Producătorii de carne au rămas doar cu promisiunile de scădere a TVA, după ce ministrul pentru Buget a anunţat că prioritare ar fi alimentele bio.
„Vor fi câteva surprize extrem de plăcute. Premierul ţine foarte mult ca măcar la produsele BIO să avem de la 1 ianuarie această scădere a TVA de la 24, la 9%”, a spus Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru buget.
Reprezentanţii industriei cărnii spun că scăderea este doar praf în ochi. Românii nu îşi permit să mănânce alimente bio.
Anual, în România, se comercializează produse ecologice în valoare de 150 de milioane de euro, în timp ce valoarea pieţei cărnii şi a preparatelor din carne ajunge la 4 miliarde de euro.
„Consumatorul român care cumpără un pachet de paste făinoase cu 3 lei pe pachet nu va sesiza acea diferenţă de la 23 de lei plătită de un consumator de produse bio”, a spusAlex Jurconi, preşedintele ProAgro.