Proiectul de buget pe 2015: TVA de 9% aplicat pentru produsele BIO

Facebook
Twitter

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov a anunţat, marţi, că în proiectul de buget pe 2015 este propusă scăderea TVA  la produsele BIO de la 24% la 9%, arătând că în buget ”mai sunt şi alte surprize extrem de plăcute”.

„Sunt mult mai multe măsuri pe care le vom discuta cu FMI și, da, este cert, venim cu măsuri de relaxare fiscală în discuțiile cu FMI, nu venim însă cu nicio propunere de modificare în sus a nivelului vreunei taxe sau al vreunui impozit. Ăsta este lucrul cel mai important”, a declarat Vâlcov la Palatul Parlamentului.

Scăderea TVA la produsele BIO. Creșterea deficitului nu se va lua în calcul decât pe cele două componente — armată și cofinanțări.

„Și, în niciun caz nu depășim 1,4 pentru măsurile care au fost adoptate până în acest moment. Există o discuție, vom vedea ce se va întâmpla la finalul negocierilor. Astăzi avem o întâlnire și pentru rectificarea de mâine, nu cred că vor fi niciun fel de probleme și mâine vom putea să alocăm aceste spații suplimentare bugetului de anul viitor”, a spus ministrul pentru Buget.

Scăderea TVA la produsele BIO – „vor fi câteva surprize extrem de plăcute”

„Vom veni cu cele mai bune măsuri pentru România. Oricum, nu veți vedea nicio creștere, ba mai mult vor fi câteva surprize extrem de plăcute. Una — ținem foarte mult, domnul prim-ministru ține foarte mult ca măcar la produsele bio să avem această scădere de la 1 ianuarie a TVA-lui, de la 24 la 9 %. Sunt multe alte măsuri pe care le vom discuta, dar trebuie să convingem atât Fondul, cât și Comisia, că avem și spațiul suficient, ele sunt deja prevăzute în buget, doar că ar fi incorect din partea noastră să le prezentăm înainte de discuții”, a spus Darius Vâlcov.

În ceea ce privește proiectul de buget pe anul viitor, ministrul a reafirmat că în jurul datei de 10 decembrie acesta va fi votat în ședința de guvern. „Iar apoi scopul nostru este ca imediat să fie trimis în Parlament și, până la 19-20 decembrie, Parlamentul să-l adopte, bineînțeles cu modificările corespunzătoare”, a menționat el.

Misiunea comună de experți ai FMI și CE se va afla la București până pe 10 decembrie pentru a discuta cu autoritățile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE