Producătorii de peste Prut au găsit în România o piață bună de desfacere a mărfii lor, care se vinde la aceleași prețuri ca cele cu care era comercializată în Rusia, mult mai mari față de cele de pe piața moldovenească.

Anul acesta, Republica Moldova a semnat un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, ceea ce presupune în special eliminarea taxelor vamale pentru mărfurile care ajung pe piața comunitară și, implicit, în România. există însă o serie de restricții în ceea ce privește cantitățile livrate. Totuși, după ce Rusia a extins embargoul aplicat vinurilor moldovenești și pe alte segmente ale pieței alimentare, moldovenii au reușit anul acesta să își vândă marfa în țara noastră la prețurile cu care exportau în Federația Rusă.

Una dintre căile de acces a fost deschiderea de firme în România de către oamenii de afaceri din Republica Moldova. În prezent, în România, sunt active  5.000 de firme cu acţionari moldoveni, iar o mare parte din aceste companii au ca domeniu de activitate comerţul cu produse alimentare. Rezultatul îl constituie creșterea semnificativă a importurilor de fructe şi legume moldoveneşti în România.

Înainte de semnarea acordului cu Uniunea Europeană, Rusia era principalul partener comercial al Republicii Moldova. În primul semestru, ca urmare a embargoului,  exporturile de mărfuri din Moldova în Rusia au scăzut cu aproape 25%. Ca răspuns, și moldovenii au importat mai puține produse din Rusia.

În schimb, exporturile de produse alimentare din Republica Moldova în România au avansat în primele șase luni ale anului. Anul trecut, valoarea schimburilor comerciale dintre România și Republica Moldova au însumat 13,8 miliarde de dolari, potrivit statisticilor oficiale, astfel că România ratează plutonul fruntaș al partenerilor comerciali ai Republicii Moldova.

Însă, alimentele sunt de trei ori mai scumpe în România comparativ cu Republica Moldova, potrivit reprezentanților acestei țări, participanți la INDAGRA 2014. Drept urmare, aceștia s-au arătat interesați de găsirea unor parteneri în țara noastră, pe care o privesc ca o poartă către Europa și piețe noi, cum este China.

Share on Facebook