PNDR 2014-2020. APDRP: În 2014 deschidem primele sesiuni de primire de proiecte

Facebook
Twitter

Noul director general al Agenției pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), David Eugen Popescu, spune că în 2014 vor fi deschise primele sesiuni de primire de proiecte pe noul PNDR 2014-2020 și că se lucrează la implementarea sistemului de depunere a cererilor de plată on-line.

În acelaşi timp, spune acesta, implementarea PNDR se măsoară şi în banii ajunşi la beneficiari, iar din asta reiese prioritatea contractării cererilor de finanţare care au fost selectate pentru finanţare, astfel ca aceste proiecte să poată fi finalizate cu succes până la sfârşitul anului 2015.

„Agenţia trebuie să-şi concentreze atenţia şi asupra pregătirii misiunilor de audit, în vederea evitării dezangajărilor de fonduri. Pentru noul PNDR 2014-2020, o grijă deosebită este aceea de a da un feed-back cât mai corect asupra tuturor problemelor întâlnite, atât din punct de vedere al accesării fondurilor europene nerambursabile, dar şi din punct de vedere al implementării proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală. Agenţia participă la elaborarea fişelor măsurilor noului Program şi a Ghidurilor Solicitantului, aşa încât în 2014 să putem deschide primele sesiuni de primire de proiecte”, a adăugat directorul APDRP.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor fondurilor europene pentru agricultură, agenția va implementa anul acesta un sistem de depunere a cererilor de plată on-line, astfel încât să existe o simplificare reală a cerinţelor faţă de solicitant şi a modului de realizare şi depunere a Dosarului Cererii de Finanţare.

Pentru micii fermieri, această măsură va ridica o serie de probleme, având în vedere că numărul de conexiuni la internet este scăzut în mediul rural comparativ cu mediul urban. Pentru a conecta satele României la internet, Guvernul dispune de 500 de milioane de euro de la Uniunea Europeană.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE