Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi on-line cererile de finanţare ale fermierilor prin intermediul portalului www.apdrp.ro.

Măsura va fi pusă în aplicare începând cu prima sesiune de depunere de proiecte din 2014 pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Potenţialii beneficiari se vor înregistra pe pagina de internet a APDRP, vor completă cu informaţii specifice o serie de date de identificare şi vor încărca în format electronic Cererea de Finanţare, cu toate documentele anexate pentru a fi transmise automat către APDRP.

Fermierii care solicită fonduri pentru fermele de familie vor depune, în continuare, Cererile de Finanţare la Oficiile judeţene ale APDRP în format tipărit şi electronic.

„Depunerea on-line a cererilor de finanţare vine ca o facilitate pentru investitorii din agricultură care doresc să acceseze fondurile europene acordate prin PNDR. De asemenea, se constituie şi ca o etapă în demersul APDRP de a optimiza şi facilita procesul de solicitare a fondurilor europene. Facilitatea constă în uşurinţa completării Dosarului Cererii de Finanţare, dar şi a depunerii acestuia, fără a mai fi necesară deplasarea la Oficiile judeţene ale APDRP. În aceeaşi ordine de idei, sistemul va permite eliminarea oricăror suspiciuni privind depunerea şi înregistrarea proiectelor. Depunerea on-line reprezintă un prim pas de simplificare a procedurilor de lucru cu beneficiarii, astfel încât beneficiarii să nu mai fie puşi pe drumuri, şi să se evite pierderea de timp şi de bani” a precizat directorul general al APDRP, David Eugen Popescu, transmite Agerpres.

După completarea datelor obligatorii de identificare ale solicitantului şi proiectului propus pentru finanţare, Cererea de Finanţare împreună cu anexele aferente vor fi încărcate pe pagina de Internet www.apdrp.ro. Dacă încărcarea a fost realizată cu succes, se va emite un bon de ordine aferent depunerii respective. Alocarea bonurilor de ordine se va realiza prin generarea unei secvenţe unice pe sesiune.

Ulterior, dacă proiectul este declarat neconform, solicitantul va fi notificat în acest sens. Dacă proiectul este conform, acesta va urma toate etapele procedurale de evaluare şi selecţie.

„Subliniez importanţa ca solicitanţii să depună din timp proiectele, pentru a evita respingerea proiectului pentru că a depăşit termenul limită de depunere – nu se poate depăşi nici cu un minut ora de închidere a sesiunii, dat fiind faptul că sistemul închide automat sesiunea. De asemenea, dacă proiectul se depune din timp, în cazul în care acesta este neconform, solicitantul are timp să corecteze eroarea şi să depună din nou proiectul în cadrul aceleiaşi sesiuni” a menţionat David Eugen Popescu.

Toate precizările privind procesul de depunere on-line vor fi detaliate în Ghidul Solicitantului şi, după aprobarea acestuia, vor fi publicate pe pagina de internet a APDRP.

Pentru a depune on-line a cererilor de finanţare prin PNDR, solicitanţi trebuie să-şi creeze cont de utilizator pe site-ul www.apdrp.ro – dacă acesta a fost deja creat nu trebuie făcut unul special, ci va fi utilizat cel deja creat.

Share on Facebook