Fermierii afectati de suspendarea platilor pe masura de bunastare in sectorul cresterii porcului isi vor primi banii incepand de saptamana viitoare, a anuntat de curand ministrul Agriculturii, Petre Daea.
„Au fost suspendate platile pentru 25 de milioane de euro pe masura de bunastare la porc datorita interpretarilor vizavi de regulile jocului, dar, in urma discutiilor pe care le-am avut in aceste zile cu comisarul european pentru agricultura, Phil Hogan, si justificarilor pe care le-am adus, am primit confirmarea ca sumele vor fi deblocate. Urmeaza sa primim oficial de la Comisie o scrisoare in acest sens, dar pana atunci noi pregatim ordinul in baza discutiilor avute la Bruxelles, iar, incepand de saptamana viitoare, categoric ordinul va fi functional si fermierii isi vor putea primi banii”, a spus Petre Daea, potrivit Agerpres.
Conform ministrului Agriculturii, in aceasta situatie s-ar afla circa 100 de crescatori de suine.
In trimestru trei din 2016, au fost suspendate platile pe masura de bunastare la porc pe subpachetul 1 — cresterea cu cel putin 10% a spatiului alocat disponibil fiecarui animal, circa 23 milioane de euro, dar si pe subpachetul 4 privind calitatea apei — corectarea nivelului nitritilor si nitratilor din apa — circa 8 milioane de euro, suma totala fiind de 31 de milioane de euro.
In urma unor decontari care s-au mai obtinut in septembrie 2016, au ramas suspendate platile pentru un ajutor de circa 25 de milioane de euro, potrivit sursei citate.
Romania importa cca 230.000 tone porci si carne de porc (circa 30.000 tone porci vii si 200.000 to carne de porc), in valoare de circa 350 milioane euro si exporta circa 4000 to carne si produse din carne de porc.
In ceea ce priveste sectorul de crestere a suinelor trebuie mentionat, inca de la inceput, ca acest sector a fost unul care, dupa anul 1989 a intampinat cele mai mari dificultati, din cauza subventionarii precare, a costurilor de productie din ce in ce mai mari, a concurentei cu piata europeana si a altor factori care au aparut si pe care o sa-i prezentam in continuare.
Pentru a va face o imagine asupra modului in care carnea de porc, carcasa de porc a fost sustinuta in Romania, ar trebui sa prezentam o comparatie cu alte sisteme de finantare pe alte specii de animale. Astfel, daca la bovine subventiile oferite potrivit reglementarilor europene ajung la peste 600 de euro pe cap de animal, la porcine, plata pe bunastare ajunge la cel mult 30 euro/cap de animal, crescatorii de porci neavand dreptul la alte subventii.
Insa plata pe bunastare nu este o subventie care se cuvine doar pentru ca un crescator creste animalele. Plata pe bunastare inseamna acoperirea unor costuri care tin de diminuarea capacitatilor de productie, de costuri privind conditiile de transport si de crestere a animalului. Iar asta se petrece in contextul in care, la o carcasa de 100 de kg, 40% din costul de productie o reprezinta costul purcelului tanar importat, iar 45% o reprezinta costul furajelor (la un cost al purceilor de cca 50 euro/cap).
Potrivit cifrelor oficiale, efectivul de suine din Romania este de circa 4,2 milioane capete. Din acest punct de vedere, tara noastra se pozitioneaza pe locul 9 in Uniunea Europeana, dupa Germania, Spania, Franta, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia si Belgia.