Seful MADR, Petre Daea a declarat in cadrul unei aparitii publice ca Romania are cele mai curate si sanatoase culturi, in conditiile in care utilizarea tratamentelor chimce la plante este mult mai limitata iar substantele sunt mult mai putin nocive, noteaza Agerpres.
,,Romania este, din fericire, una dintre tarile care are cele mai curate culturi, dat fiind faptul ca numarul de tratamente este redus, iar cantitatea de substante care se aplica se face intr-o doza moderata, pe baza avertizarilor si controlului pe care il fac specialistii in teren’’, precizeaza ministrul.
Petre Daea a profitat de ocazie sa laude performantele fermierilor romani insa a precizat ca o mare problema din agricultura consta in lipsa spatiilor de depozitare, motiv pentru care fructele sunt culese cu intarziere si nu au un gust uniform.
,,Avem, pe de o parte specialisti foarte buni, pe de alta parte fermieri destoinici si merita sa ne uitam la aceste produse si sa le si consumam. Ele au insa unele defecte, merele romanesti, pentru ca nu avem spatii de depozitare, ele sunt tinute, si e firesc asta, pana la supracoacere in pom. Un fruct care nu e colorat uniform denota faptul ca a fost luat mai devreme din pom si nu si-a definit maturitatea pe deplin, iar gustul este afectat”, a spus Daea.
Daea: ,,Tragi de ceapa de la Bruxelles de zici ca-i cureaua de la pantaloni’’
Ministrul a comparat fructele si legumele romanesti cu cele aduse din import, explicand ca cele autohtone au o calitate net superioara. ,,Pai, tata, tragi de ceapa de la Bruxelles de zici ca-i cureaua de la pantaloni! Nu poti sa o mesteci. Pai, aici, cand oi lua-o, ce buna e!’’, spune seful MADR.
Petru a confirma faptul ca produsele aduse din afara tarii nu sunt atat de sanatoase precum cele romanesti, ministrul a adus in discutie si scandalul privind ciresele din Turcia, ale caror coaja nu era recomandata pentru consum. Intrebat ce le recomanda cumparatorilor care ar dori sa cumpere un astfel de produs, Daea a avut o reactie virulenta:
,,Sunt metode sa curatam o cireasa. Metode sunt, dar daca am ajuns noi sa curatam o cireasa, inseamna ca am ajuns acolo unde nu trebuia.(…) Importurile nu se pot opri, se pot verifica in asa fel incat calitatea sa corespunda, iar produsul sa poata sa intre in circuit in asa fel incat sa fim siguri ca populatia mananca produse sanatoase”, a mai spus Daea.
Ministrul a adus in discutie si gradul de competitivitate al fermierilor romani in raport cu distribuitorii internationali de produse agroalimentare explicand ca singura modalitate prin care agricultorii autohtoni ar putea deveni competitivi este prin organizare.