Guvernul a aprobat joi o Hotarare prin care a stabilit, pentru anul de plata precedent, schemele de sprijin cuplat in sectorul vegetal la 105,7 milioane de euro si plafonul ajutoarelor nationale tranzitorii in sectorul vegetal la 4,318 milioane de euro.

Sprijinul financiar in valoare de 110,5 milioane de euro va fi alocat agricultorilor sub forma de ajutoare nationale tranzitorii si scheme de sprijin cuplat in sectorul vegetal, pentru anul de plata 2015, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Schemele de sprijin cuplat in sectorul vegetal se acorda agricultorilor din sectorul vegetal pentru culturi de soia, lucerna, mazare boabe pentru industrializare, fasole boabe pentru industrializare, canepa pentru ulei si fibre, orez, samanta de cartof, hamei, sfecla de zahar, tomate si castraveti pentru industrializare, cultivate in camp, tomate, castraveti, ardei, varza pentru consum in stare proaspata si castraveti pentru industrializare, cultivate in sere si solare, prune, mere, cirese, visine, caise, zarzare pentru industrializare, cartof timpuriu pentru industrializare.

Ajutoarele nationale tranzitorii in sectorul vegetal se acorda fermierilor pentru culturile: in pentru fibra si canepa pentru fibra, tutun, hamei si sfecla de zahar.

Platile acordate fermierilor se vor face in lei, la cursul de schimb de 4,4176 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana la data de 30 septembrie 2015. Cuantumurile pe hectar se calculeaza prin raportarea sumelor stabilite prin acest act normativ la suprafetele eligibile din baza de date a Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, pe fiecare cultura.

Fondurile necesare platii schemelor de sprijin cuplat in sectorul vegetal se acorda din venituri din privatizare, urmand sa fie ulterior recuperate din Fondul European pentru Garantare in Agricultura, iar cele pentru ajutoare nationale tranzitorii de la bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Potrivit OUG nr 3/2015, beneficiarii platilor, in cazul masurilor de sprijin cuplat sunt „fermierii activi”, iar in cazul ajutoarelor nationale tranzitorii, nu este necesar ca fermierii sa aiba calitatea de „fermier activ”.

Share on Facebook