Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, George Turtoi, avertizeaza ca daca nu se va adopta cat mai curand Legea irigatiilor, prin intermediul careia sa se modernizaze infrastructura principala de irigatii, atunci investitiile in cea secundara putea fi considerate neeligibile de catre Bruxelles.

„Noi avem toti banii necesari prin PNDR pentru infrastructura secundara, insa o conditie de eligibilitate pentru reabilitarea acesteia este ca cea principala sa fie functionala. Daca nu luam niste masuri cat mai rapide pentru reabilitarea infrastructurii principale, sa o facem functionala in toata tara sau macar pe bucatile unde avem constituite organizatii de udatori, atunci nici proiectele pentru infrastructura secundara nu vor fi eligibile”, a declarat George Turtoi, secretar de stat in MADR.

Recent, ministrul Agriculturii a reusit sa treaca prin Comisia de Agricultura din Camera Deputatilor proiectul Ordonantei nr. 4/2015 referitoare la angajarea a 995 de persoane la ANIF si care cuprinde toate prevederile proiectului de lege privind infrastructura de imbunatatiri funciare.

Legea urmeaza sa fie votata din nou saptamana viitoare in plenul Camerei Deputatilor.

Acum doua saptamani, proiectul privind alocarea unui miliard de euro, in urmatorii cinci ani, pentru modernizarea infrastructurii principale de irigatii, nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru o lege organica, fiind astfel respins.

Share on Facebook