In perioada 21 decembrie 2018 – 07 ianuarie 2019 inspectorii sanitari-veterinari au verificat 2.671 de obiective (unitati de industrie alimentara, piete agro-alimentare si unitati de vanzare cu amanuntul) si au realizat 200 de controale in trafic, impreuna cu reprezentanti ai Inspectoratelor de Politie Judetene.

Neregulile identificate in timpul controalelor au fost amendate prin aplicarea a 124 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 413.600 de lei si emiterea a 2 ordonante de interzicere a activitatii.

De asemenea, a fost confiscata o cantitate de 1.540 kg de carne si produse din carne si 87,2 kg de peste. Toate produsele neconforme au fost dirijate catre unitati de neutralizare, pentru a fi distruse.

Dintre deficientele identificate si sanctionate, mentionam:

Manipularea necorespunzatoare a produselor alimentare;

Nerespectarea legislatiei in vigoare privind ambalarea si etichetarea produselor alimentare;

Transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neinregistrate sanitar veterinar;

Depozitarea necorespunzatoare a produselor alimentare;

Lipsa documentelor care sa ateste trasabilitatea produselor;

Personal fara echipament de protectie

Reamintim cetatenilor numarul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. – 0800 826 787 –  care poate fi apelat gratuit, din orice retea de telefonie, pentru a sesiza nereguli in domeniul sigurantei alimentelor.

ANSVSA reaminteste cetatenilor ca este interzisa comercializarea porcilor, carnii si produselor din carne provenite din zonele de restrictie, ca urmare a evolutiei pestei porcine africane (PPA), iar comercializarea carnii de porc neexpertizata sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor se sanctioneaza cu amenzi de pana la 40.000 de lei!