O mare parte din fermierii din Galati sunt nevoiti sa-si vanda cerealele la export, deoarece in judet nu exista destule spatii de depozitare. In aceasta perioada, zona portuara este supraaglomerata, cozile la care stau TIR-urile incarcate cu cereale fiind foarte lungi, informeaza Mediafax.
Silozurile de cereale pe care statul le detinea inainte de 1989 au fost privatizate, iar noii proprietari au impus taxe importante care ii indeparteaza pe fermieri.
In prezent, in judet mai exista doar sase silozuri cu capacitatea de depozitare de pana la 10.000 de tone.
„Silozurile sunt putine si cu capacitate de stocare redusa. Fermierii sunt obligati sa vanda. Spun obligati din doua motive: trebuie sa-si plateasca datoriile catre banci sau furnizori de imputuri si in al doilea rand pentru ca nu au unde sa depoziteze”, a declarat presedintele Asociatiei Producatorilor de Cereale si Plante Agricole, Petre Grigore.
In aceasta perioada, zona portuara este supraaglomerata, cozile la care stau TIR-urile incarcate cu cereale fiind foarte lungi, din cauza numarului mare de autotrenuri si a nivelului scazut al Dunarii.
„Se sta chiar si cate 24, 48 de ore pentru ca nu au posibilitate de descarcare. Se asteapta venirea vapoarelor, se incarca in barje. La aceasta se mai adauga si faptul ca Dunarea este cu nivelul scazut, nu pot veni decat anumite tipuri de vapoare, vapoare cu capacitate mica de transport. Galatiul este una din zonele unde exista port, la fel ca Braila, si atunci toata lumea se inghesuie sa vanda aici”, a explicat Petre Grigore.
Din cauza lipsei spatiilor de depozitare si a cozilor din port, numerosi fermieri din judetul Galati nici nu au inceput recoltatul. La o ferma din zona Tg.Bujor, porumbul de pe 47 de hectare este inca pe camp.
Fermierii care isi vand produsele toamna obtin castiguri mici. Preturile cresc destul de mult iarna si primavara, iar cei care au cereale si alte produse agricole in depozite obtin profituri mari, mai precizeaza sursa citata.