Dragnea: Programul National de Cadastru prevede pana in 2023 cadastrarea gratuita a tuturor imobilelor din tara

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Liviu Dragnea, a declarat, joi, ca Programul National de Cadastru este unul obligatoriu, fiind realizat gratuit de statul roman, pentru a pune ordine in ceea ce priveste sistemul de impozitare a proprietatilor, informeaza Agerpres.

Programul va debuta in luna mai si prevede ca pana in 2023 sa fie realizate planurile cadastrale ale tuturor imobilelor din Romania, precum si deschiderea cartilor funciare, cat si a certificatelor de mostenitor pentru succesiunile nedezbatute. Bugetul acestui program este de peste 1,2 miliarde de euro, sursele de fiintare fiind veniturile proprii ale Agentiei Nationale de Cadastru si fondurile externe nerambursabile din Programului Operational Regional.

„Acest program este unul obligatoriu, realizat de Guvern in mod gratuit. Odata realizat cadastrul vom putea incepe sa punem ordine si in alt domeniu, precum sistemul de impozitare a proprietatilor”, a declarat Liviu Dragnea.

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice estimeaza ca in Romania se regasesc in prezent circa 40 de milioane de imobile. „Aici vorbim de imobile, terenuri, cladiri, apartamente, tot ce inseamna imobil, din care 20% se afla in zona rurala, iar 80% in cea urbana. Doar 7,4 milioane de imobile sunt inregistrate inevidentele de cadastru, ceea ce reprezinta putin peste 18% din total”, a mai spus Liviu Dragnea.

Intrebat ce se va intampla cu persoanele care se vor opune realizarii cadastrului, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a precizat ca se vor gasi solutii.

„Nu știu, cred că sunt sau se vor găsi soluții ca să se treacă de la rea-voință la bunăvoință sau bună-credință. Este foarte greu pentru cineva să explice de ce nu vrea să își intabuleze proprietatea, pentru că asta înseamnă că vrea să fugă de impozite și taxe. Până la urmă, acest program național de cadastru, poate, la prima vedere, marea majoritate a oamenilor nu înțeleg câte efecte va avea. Cei care știu câte efecte va avea, pe unii o să-i deranjeze, pe alții o să-i bucure, dar, până la urmă, se va realiza. Încet-încet se pune ordine în fiecare domeniu. Orice zonă gri, orice zonă în care persistă ceața este o zonă din care România nu câștigă și nu câștigă nici proprietarii”, a mai spus ministrul.

Programul National de Cadastru urmeaza sa fie realizata prin intermediul fondurilor nationale si europene, scopl acestuia fiind de a inregistra toate proprietatile din Romania in Sistemul national de Cadastru si Carte Funciara.

Beneficiarii nu vor fi nevoiti sa plateasca masuratorile cadastrale, intabularea, cat si eliberarea certificatelor de mostenitori in cadrul succesiunilor nedezbatute.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE