Pomicultorii raman in continuare reticenti in ceea ce priveste accesarea fondurilor europene nerambursabile, din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020. Nu de putine ori, chiar ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a recunoscut ca este nemultumit de numarul mic de proiecte care au fost depuse in acest sector. Pentru a afla mai multe despre dificultatile pe care le intampina fermierii am stat de vorba cu Mihail Coman, directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Pitesti – Maracineni.

„Este important de precizat, inca de la inceput, ca masura 4.1a, dedicata exploatatiilor pomicole, se adreseaza mai putin pomicultorilor cu suprafete mici, ci mai degraba unor exploatatii pomicole industriale, unor companii care dispun si de suprafete mai mari. O alta problema o reprezinta materialul saditor. De multe ori am auzit ca ghidul realizat pentru masura 4.1a este cel mai complicat ghid. Probabil asa este. Stiu ca au fost negocieri foarte multe intre oficialii nostri si cei de la Bruxelles cand s-a conceput aceasta masura. Cand s-a stabilit suma de 500 de milioane de euro, fonduri pentru tot exercitiul bugetar, noi, cu optimismul nostru, am crezut ca putem planta 15-18.000 hectare. Apoi am observat ca multe din costurile logistice ale unei livezi sunt foarte ridicate. Asta deoarece Romania nu produce nimic. In Romania nu se mai produc sisteme de sustinere, spalieri de beton, sarma, antigridina, foraje, pompe de foraj etc. In aceste conditii, dintr-o data, fiind eligibile astfel de investitii, dintr-o data o suma mare de bani merge catre ele, in detrimentul pomilor si suprafetelor”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Mihail Coman, directorul general al ICDP Pitesti – Maracineni.

De asemenea, directorul ICDP Pitesti – Maracineni considera ca proiectele necesare accesarii fondurilor europene au un grad mare de dificultate, ceea ce ii face pe multi pomicultori sa renunte la investitiile cu bani europeni.

„Proiectele sunt complexe. Mai exact, vorbim de 3 proiecte care compun proiectul total. Avem de exemplu un proiect tehnic de livada, care vine la avizat fie la Institut, fie la cele din tara, apoi exista un proiect pentru irigare, avem aici foraje, sapaturi, proiectare de debit de apa, apoi avem un proiect de ingradire a exploatatiei. Ai nevoie de autorizatii, unele mai greu de luat”, ne-a mai spus directorul ICDP Pitesti – Maracineni.

Mai mult decat atat, o alta problema care apare des in cazul pomicultorilor este, in opinia lui Mihail Coman, si proprietatea incerta a terenurilor, precum si lipsa cadastrarii.

„Pomicultura inseamna investitii. Odata cu retrocederea terenului catre proprietatea privata, noii proprietari s-au trezit peste noapte cu livezi care trebuiau intretinute. Normal ca nu au avut bani sa le intretina. Un hectar de livada te costa circa 1.000 – 2.000 euro, facut asa cum trebuie. Timp de 25 ani, Romania a facut plantatii noi doar sporadic. Ce au mai venit niste straini sa faca investitii sau foarte putini romani. Ca atare, suprafata pomicola a scazut drastic pana la 50.000 – 80.000 de hectare, dintre care o treime sunt in declin. (…) Cu toate acestea, avem pe noua programare 120 de proiecte avizate, care aduna cam 2.000 de hectare, din specii diverse. Speram ca pana la sfarsitul acestei perioada (2020) sa fie macar 10.000 hectare”, ne-a mai spus directorul ICDP Pitesti – Maracineni.

Pomicultorii pot accesa fonduri europene nerambursabile prin intermediul masurii 4.1a – Investitii in exploatatii pomicole, din cadrul PNDR. Sprijinul nerambursabil poate incepe de la 100.000 de euro pentru fermele mici si poate ajunge pana la 1.050.000 de euro pentru investitiile care conduc la un lant alimentar integrat, in cazul formelor asociative sau a fermelor mari.

Share on Facebook
Print Friendly