Pentru a satisface cat mai bine dorintele consumatorilor, dar si din cauza ca prea putine statiuni de cercetare din Romania mai produc seminte din soiuri autohtone, producatorii agricoli, inclusiv cei de lubenite, se vad nevoiti sa apeleze la hibrizii straini. Pentru cei care se ocupa de cultivarea pepenilor verzi am vrut sa aflam, direct de la fermieri, care sunt in prezent cei mai buni hibrizi de lubenite, ce ne pot aduce atat productii importante, cat si produse de calitate.

Bogdan Meseru, din Caracal, cultiva de ani de zile pepeni verzi pe o suprafata de 5 hectare, avand chiar si un magazin propriu unde vinde lubenitele. Datorita cantitatii mari pe care o produce este nevoit sa apeleze si la intermediari, insa anul trecut a reusit chiar sa isi vanda lubenitele chiar si la export: 125 de tone, cu pretul de 0,75 lei pe kilogram. De cativa ani cultiva hibrizii Karistan si Arashan, iar de un an hibridul Mirsini.

„Din punctul meu de vedere hibridul Mirsini il consider de top. Eu am si un magazin propriu de desfacere si am vazut reactia clientilor. Sunt incantati. Ce este important la acest hibrid de pepene verde este ca nu are fructele foarte mari. Eu pun nealtoit, semant direct. In conditii optime, pepenii pot ajunge la o greutate de 10-12 kg, insa o medie ar fi de 8-9 kg sa spunem. Cand iesi cu ei, prima data, atunci cand pretul e 1 leu, e bine sa ai pepeni de pana in 10 kg. Oamenii nu isi permit sa cumpere, sa dea 10-11 lei, se trece acel prag psihologic. Trebuie sa te adresezi marii majoritati”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Bogdan Meseru.

Hibridul de pepene verde Mirsini ajunge la maturitatea de recoltare in circa 70 de zile de la plantare. Este un pepene de tip Crimson, cu forma alungita. Culoarea coajei este verde inchis cu dungi inguste si verde mai deschis. De asemenea, pulpa are un continut ridicat de zahar. De pe o planta Mirsini sunt fructificate in general 3-4 patlagele.

„Coacerea se realizeaza in circa 70 zile. Au oareum aceeasi perioada de vegetatie, cei trei hibrizi. Arashan-ul ar fi mai rapid, sa spunem, inainte de Karistan, cel putin la tehnologia pe care o folosesc eu, adica doar cu folie mulcire, fara tunel, semanat direct. Pulpa este intr-adevar net superiora la Mirsini, are aroma, fermitate. De asemenea, raportul miez-coaja e undeva la 95% – 5%, cand ajunge la maturitate”, ne-a mai spus cultivatorul de lubenite.

In ceea ce priveste hibridul Arashan acesta este caracterizat de o vigoare foarte mare. Perioada de vegetatie este si la acest hibrid de circa 70-75 zile de la plantare. Fructul ajunge la o greutate de circa 10-12 kg, culoarea miezului fiind rosu-inchis, cu un continut ridicat de zahar. De asemenea, la acest hibrid nu este necesara fertilizarea excesiva cu azot.

De asemenea, si hibridul Karistan este unul de tip Crimson, de forma alungita, perioada de maturitate fiind medie-timpurie, rezistent la conditiile de stres. Fructele sunt oval-alungite, cu un miez dulce crocant, de culoare rosu-carmin. Se remarca prin comportament foarte bun la cultivare pe perioada verii.

„Din punct de vedere al transportului, recomand sa existe mai multa grija cu hibridul Mirsini, care este putin mai sensibil. Cu Arashan si Karistan nu ai probleme. As acorda 10 pentru Mirsini si doua note de 9 pentru Karistan si Arashan”, afirma Bogdan Meseru.

Producatorul de lubenite are o productia anuala de circa 60 de tone la hectar, cultivand cu distantele de 1,40 m intre randuri si 1 m intre plante. Cea mai mare nemultumire a cultivatorului este pretul mic cu care este nevoit sa isi vanda marfa. „Anul acesta este unul foarte slab. Anul trecut dadeam cu 70-80 de bani kg, acum dau cu 30-35 bani. Anul acesta pur si simplu mi-am luat gandul de la profit”, ne-a mai spus Bogdan Meseru.

Pentru a obtine o productie de circa 60 de tone, cultivatorii de lubenite investesc cel putin 2.000 de euro pentr un hectar (samanta, folia, sistem irigatii, ingrasamant, combustibil, insecticide, tratamente).

Romania detine 22,8% din productia de pepeni verzi a Uniunii Europene, in tara noastra fiind cultivate cele mai mari suprafete cu lubenite in zonele cu soluri nisipoase din Dolj, Braila ,Galati, Buzau. In medie, Romania produce anual circa 450.000 de tone de pepeni.

Share on Facebook