
Ai pământ la țară? Află cum poți câștiga 120% subvenție pe suprafață
Măsura este cuprinsă în noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

Măsura este cuprinsă în noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

Rectificarea bugetară a adus un plus de 50 de milioane de lei la capitolul subventii, bani ce vor fi alocați în sectoarele apicultura, agricultura ecologica și zootehnie, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Vremea mai caldă decât în mod obişnuit de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire treptată, aceasta devenind normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a regiunii.

Tranzacţiile dintre membri şi cooperative nu vor mai fi supuse dublei impozitări.

Pentru anul 2014, peste 12,97 milioane de lei au fost alocați pentru decontarea procentuală a sumelor pentru achiziția mătcilor, roiurilor pe faguri sau familiilor de albine și alți 11,56 milioane de lei pentru decontarea procentuală a sumelor pentru achiziția stupilor.

Comisia Europeană a adoptat un nou program cu măsuri specifice de sprijinire a pieței pentru fructe și legume perisabile, la 29 septembrie ca urmare a embargoului rus pentru anumite produse agricole din UE.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la