De la 1 aprilie 2015, se elimină cotele de lapte la nivel european, iar Ministerul Agriculturii are în plan o strategie de revitalizare a sectorului.

„Există o preocupare a noastră, a ministerului, şi pot să vă spun în premieră faptul că după ce am avut câteva discuţii şi cu crescătorii, dar şi cu procesatorii în domeniu lucrăm la un plan de relansare, dacă vreţi, a acestui sector (…) Plan care va fi prezentat public, cel puţin în faza de draft, ca să spunem aşa, până la sfârşitul lunii martie, prin care vrem să protejăm, pe de-o parte, producătorii interni, iar pe de altă parte şi consumatorul din România care trebuie să găsească în perioada următoare produse din ţăra noastră. E adevărat că, după 1 aprilie 2014, odată cu eliminarea cotelor de lapte este posibil să avem produse din import şi mă refer aici cel puţin la vecinii apropiaţi, să spunem”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, după ședința de Guvern de ieri.

În ceea ce privește temerile legate de invadarea pieței interne cu lapte din import, Daniel Constantin a precizat că trebuie ridicat nivelul de competitivitate al fermelor locale.

„Trebuie să avem grijă de acest sector astfel încât să aibă acea competitivitate de care au nevoie. În acel registru încadrez şi această solicitare pe care am avut-o către Comisia Europeană de a acorda plăţi cuplate pentru sectorul de creştere a vacilor pentru lapte. E adevărat că după ce am schimbat politica, acum doi ani de zile, introducând o plată suplimentară de 20 de euro pe tona de lapte livrată sau vândută către piaţă, dar evidenţiată foarte clar, producţia de lapte din România a crescut. Şi vrem să stimulăm în continuare creşterea producţiei. În egală măsură este adevărat faptul că pe de-o parte consumul a crescut şi că există dificultăţi între producători şi procesatori, vizavi de preţul laptelui, vizavi de relaţia comercială care există între cei doi. Toate aceste lucruri vor fi, ca să spun aşa, tratate în acest plan de care vorbeam şi sper să găsim cele mai bune soluţii”, a subliniat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, după ședința de Guvern de ieri.

Una dintre soluțiile pe care le au crescătorii de bovine este să se asocieze, să înființeze cooperative, și astfel să obțină fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare (PNDR) 2014-2020.

„Soluţia ar fi să se creeze acele cooperative nu neapărat de comasare. Când vorbim de sectorul zootehnic, comasarea este ceva mai dificil. E dificil să se facă acele unităţi de creştere comune, dar pot fi achiziţionate inputuri în comun, pot fi folosite tehnologii în comun, în egală măsură se poate vorbi de comercializarea în comun a produselor respective. Atunci când avem astfel de cooperative care au început deja să existe în România, dar dacă le vom stimula, le vom avea cu siguranţă ceva mai prezente, în momentul acela cred că putem vorbi şi de competitivitate şi cred că putem să vorbim şi de unităţi mici de procesare care vor fi create de către aceste cooperative”, a mai explicat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Recent, Federația AGROSTAR a tras un semnal de alarmă cu privire la consecințele pe care le va avea eliminarea cotelor de lapte, începând cu 1 aprilie 2015, și îi îndeamnă pe micii producători de lapte să se constituie în asociații puternice, pentru a nu fi eliminați de pe piață. Deja membrii Agrostar au început să discute cu crescătorii de bovine din întreaga țară pentru a-i convinge să înființeze cooperative agricole, în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile mai însemnate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 și pentru a face față importurilor.

Te-ar putea interesa și:

Producătorii agricoli care se vor asocia în cadrul unor cooperative vor primi punctaj suplimentar la evaluarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile. Dacă potențialii beneficiari vor depune proiecte care vizează și integrarea producției, atunci punctajul va crește și implicit valoarea fondurilor europene nerambursabile pe care le va primi.

Spre exemplu, dacă un fermier dorește să obțină fonduri europene nerambursabile strict pentru partea de producție, proiectul său poate fi finanțat în proporție de 50% cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Dacă va integra producția, va mai primi încă 20% fonduri europene nerambursabile pentru a acoperi cheltuielile legate de implementarea proiectului. Dacă se va asocia într-o cooperativă, atunci procentul fondurilor europene nerambursabile pe care le va primi poate ajunge la 90%.

Share on Facebook