Mai mult de jumătate dintre românii care deţin sub 5 hectare de teren agricol vor să vândă sau să dea în arendă pământul pentru că nu îşi recuperează banii investiţi în culturile agricole din cauza majorărilor din ultimii ani ale preţurilor la motorină, seminţe şi pesticide, potrivit patronatelor. MADR propune un nou sistem de acordare a subvențiilor pentru a „trata” criza terenurilor agricole

„În agricultură au început să meargă lucurile din ce în ce mai prost în ultimii trei ani. Au crescut preţurile la input-uri, iar preţurile produselor agricole au scăzut. Din aceste motive, oamenii încep să renunţe la pământ, încercând fie să îl vândă, fie să îl dea în arendă”, a declarat agenţiei Mediafax Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma în aprilie că în România există peste 700.000 de fermieri care au între 1 şi 5 hectare şi care deţin o suprafaţă de 35-40% din suprafaţa agricolă naţională.

„Românii vor să renunţe la terenurile agricole. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani, mai ales în această toamnă”, a mai spus Baciu.

O mare parte dintre fermierii români au îmbătrânit, iar foarte puţini dintre urmaşii lor se mai ocupă de agricultură, a arătat Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).

El crede că sprijinul acordat de stat tinerilor fermieri este mult prea mic şi nu îi încurajează pe aceştia să se ocupe de agricultură.

„Încă nu există un sprijin real pentru înfiinţarea fermelor. Cu ce primesc ei, 15-20.000 de euro, ce poţi cumpăra? O roată de tractor? Ar trebui ca sprijinul să treacă de 150.000 de euro, iar tinerii fermieri să poată avea acces la credite”, a declarat agenţiei Mediafax Viorel Matei.

Acesta a afirmat că în ultimii trei ani au crescut foarte mult preţurile la motorină, seminţe, erbicide, pesticide şi îngrăşăminte. În acelaşti timp, preţul produselor agricole a scăzut în utlimii trei ani cu aproape 50%. Potrivit lui Matei, kilogramul de grâu se vindea în urmă cu trei ani cu 1,1 lei, iar acum a ajuns la 0,5 lei, porumbul costa 0,7-0,8 lei, iar acum s-a ieftinit la sub 0,5 lei, iar preţul unui kilogram de floarea soarelui a scăzut de la 1,3-1,6 lei la 0,8-0,9 lei.

„S-a ajuns, în aceste condiţii, ca un fermier să cheltuiască 3.000 de lei pe un hectar de teren, iar producţia să n-o poată vinde cu mai mult de 2.000 de lei. Deci ies în pierdere. Din acest motiv, mai mult de jumătate dintre românii care au sub 5 hectare de teren vor să renunţe la pământ”, a adăugat oficialul federaţiei.

România are o suprafaţă agricolă de aproape 14 milioane de hectare, dintre care aproximativ 9 milioane sunt terenuri arabile. Aproximativ 1% din ferme exploatează 5 milioane de hectare de terenuri agricole. MADR propune subvenții mai mari pentru cei care cedează dreptul de folosință al terenurilor agricole.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, s-a declarat adeptul arendării, nu al vânzării terenurilor agricole, arătând că formele de sprijin, care vor fi implementate după aprobarea de către Comisia Europeană a noului Program Național de Dezvoltare Rurală, vor contribui la comasarea terenurilor agricole și la crearea clasei de mijloc în agricultură.

Share on Facebook
Print Friendly