Profitabilitatea unei culturi de mazăre de câmp depinde de mai mulți factori, cum ar fi condițiile de mediu, tipul solului și posibilitatea de a ține în frâu buruienile,  bolile și dăunătorii specifici. Indiferent dacă scopul final este comercializarea pentru consum sau furajarea animalelor, sunt mai multe aspecte pe care trebuie să le ai în vedere atunci când înființezi o astfel de cultură. Iată care sunt și în ce condiții poți obține profit din această nișă agricolă:

Asigură-te că solul și mediul sunt prielnice

 

În primul rând, atunci când cultivi mazăre de câmp, este important să te asiguri că terenul este unul permeabil și bogat în nutrienți. În al doilea rând, trebuie să ții cont de temperatura de semănat, pentru că trebuie să aibă o valoare pozitivă. Așadar, debutul primăverii este perioada propice pentru a semăna semințele de mazăre. În ceea ce privește cantitatea de semințe, aceasta trebuie să se încadreze în intervalul 200-220 de kilograme pe hectar.

Mazărea de câmp are nevoie, în medie, de șapte-opt ore de lumină naturală zilnic pentru a crește și pentru a fructifica eficient. În ceea ce privește umiditatea, nu este o plantă pretențioasă, având nevoi moderate de apă. Un factor important care poate afecta productivitatea este irigarea excesivă în perioadele în care temperaturile sunt foarte crescute. Așadar, ferește-te de excese în ceea ce privește udarea suplimentară în perioadele cu temperaturi ridicate și respectă regula generală de a iriga dimineața sau seara, pentru a evita pericolul afectarii culturii.

Elimină pericolul buruienilor, al bolilor și al dăunătorilor

 

Buruienile reprezintă un pericol major pentru orice cultură de câmp, deoarece pot absorbi o bună parte din nutrienții din sol. În cazul culturii de mazăre, cele mai frecvent întâlnite buruieni sunt șopârlița, pungulița, rocoina, zârna și sugelul puturos. Acestea pot fi combătute cu ajutorul unui erbicid eficient cu spectru larg de combatere și selectivitate pentru cultură.

În ceea ce privește bolile, cultura de mazăre de câmp poate fi afectată de mana mazării, fuzarioza, rugina mazării, antracnoza mazării sau putregaiul alb. Netratate la timp, aceste infecții fungice pot compromite definitiv și iremediabil cultura de mazăre. Vei găsi mai multe soluții fungicide la furnizorii de profil. Alege-le pe cele care acționează asupra unui spectru mai larg și aplică-le în funcție de indicațiile producătorului.

Culturii de câmp de mazăre nu îi sunt străini nici dăunătorii. Printre cei mai comuni se numără tripsul mazării, gărgărița mazării, molia păstăilor, musca minieră la mazăre, păduchele verde al mazării și gărgărița frunzelor de mazăre. Atacul acestora poate ataca organele plantei, așa cum este cazul tripsului, boabele, așa cum este cazul gargaritei sau frunzele și lăstarii, așa cum este cazul păduchelui verde. Pentru a combate acești dăunători, trebuie să folosești un insecticid rezistent la apă, de bună calitate, pe care îl poți procura de la marii producători din domeniu.

Pentru informații mai amănunțite despre buruienile, bolile și dăunătorii culturii de mazăre, consultă site-urile de specialitate si publicațiile de nișă.

În ceea ce privește productivitatea efectivă a culturii, îți recomandăm să alegi soiurile renumite pentru randament, să te asiguri că plantezi pe un sol în care culturile premergătoare au fost de cereale păioase sau culturi prășitoare, să fertilizezi și să lucrezi solul corespunzător și să îți iei toate măsurile de precauție privind pericolul dăunătorilor, al bolilor și al buruienilor.

Sursă foto: Shutterstock