Comisia Europeana vrea sa aloce 10 miliarde de euro pentru cercetare in agricultura. Cine va beneficia de fonduri

Facebook
Twitter

In viitorul cadru financiar al Politicii Agricole Comune, Comisia Europeana isi propune sa aloce mai multi bani pentru dezvoltarea de tehnologii necesare sectorului agricol, dar si pentru a creste productivitatea, noteaza EurActiv.

Astfel, CE a propus alocarea directa a 10 miliarde de euro din bugetul UE pentru cercetare in agricultura, urmand ca PAC sa includa si alte fonduri pentru inovare si tehnologizare, fonduri ce vor fi distribuite in mod direct catre statele membre.

„Digitalizarea va schimba agricultura in multe feluri, de la o utilizare mai eficienta a unor inputuri, precum ingrasamintele, la utilizarea echipamentelor autonome (roboti si tractoare fara soferi) sau la schimbari in lantul de furnizare”, declara recent Phil Hogan, comisarul european pentru agricultura.

Cererea de alimente tot mai ridicata, resursele tot mai scazute

Avand in vedere cresterea populatiei, satisfacerea cererii de alimente sanatoase si un aport alimentar optim reprezinta una dintre cele mai mari provocari mondiale. Unele estimari apreciaza ca cererea de alimente va creste cu 70% pana in 2050, dar resursele de mediu sunt limitate.

Terenurile disponibile pentru activitati agricole sunt tot mai putine, nevoile energetice cresc, iar deficitul de apa se accentueaza. In plus, apar noi organisme daunatoare si a noi boli, care exercita o presiune considerabila asupra mediului nostru inconjurator naturaliar , pentru fermieri este din ce in ce mai dificil sa produca alimente intr-un mod durabil, arata un raport al Parlamentului European.

Scopul investitiilor in tehnologizare

Inovarea tehnologica este, astfel, deoarece tehnologiile agricole au potentialul de a spori productivitatea si durabilitatea agriculturii. Potrivit prognozelor Uniunii Europene, emisiile poluante ale sectorului agricol vor cobori pana in 2030 datorita tehnologiilor moderne care reduc consumul si cresc eficienta inputurilor agricole, precum ingrasamintele.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE