Cod portocaliu și cod galben de inundații. Zeci de case luate de ape, în Dolj

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Peste 80 de gospodării şi case din cinci sate, străzi din Craiova şi trei drumuri judeţene din Dolj au fost inundate în urma ploilor abundente şi a scurgerilor de apă de pe versanţi.

Potrivit datelor ISU Dolj, citate de Agerpres, în municipiul Craiova, străzile Homer, Ipoteşti şi Aleea IV Brestei au fost parţial inundate, în iar comuna Greceşti, 30 de gospodării şi 7 case au fost inundate, precum şi DJ 606B, pe o lungime de 100 m, între satele Greceşti şi Busu, circulaţia desfăşurându-se cu greutate.

De asemenea, în satul Răcarii de Sus au fost inundate două gospodării şi o casă de locuit, iar în comuna Coţofenii din Dos, satul Mihăiţa, din cauza scurgerilor de pe versanţi există premisele producerii unei alunecări de teren. În comuna Braloştiţa, satul Sfircea, au fost inundate două gospodării şi o porţiune de 7 m de drum comunal. Şi în comuna Argetoaia, DJ 606B , pe o lungime de 30 m, între satele Novacu şi Câmpu Crucii, a fost inundat, iar în comuna Scaeşti, între satele Scaeşti şi Valea lui Pătru, apele traversează DJ 606 A pe un sector de drum de 200 m, fără a afecta circulaţia.

Peste 35 de gospodării, şcoala şi grădiniţa din satul Cleanov, comuna doljeană Carpen, au fost inundate în urma ploii abundente din ultimele 24 de ore şi a scurgerilor de pe versanţi. Subprefectul judeţului Dolj, Ionel Ciobotea, a anunţat, duminică, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii ţinută de vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, că în Cleanov ar putea fi suspendate luni cursurile şcolare. În Cleanov, drumul comunal DC61 a fost blocat în zona trecerii peste pârâul Desnăţui.

În toate localităţile din Dolj afectate de ape au intervenit echipe ale ISU Dolj cu motopompe şi bărci pentru limitarea efectelor inundaţiilor.

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a convocat astăzi, la ora 12.00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne  o videoconferinţă cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale ministerului, având ca temă măsurile dispuse în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise pentru mai multe județe. Ministrul le-a cerut prefecților să se asigure că au luat toate măsurile pentru limitarea pagubelor.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE