Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca Romania a primit in acest an de la Uniunea Europeana peste 1,8 miliarde de euro si ca inca 400 de milioane urmeaza sa vina in urma solicitarilor depuse, noteaza Agerpres.

,,Un obiectiv extrem de important legat de depunerea de cereri a fost, este si va fi atragerea fondurilor europene, a platilor respective. Aici, am platit tot ceea ce puteam sa platim, am platit tot ce era inscris in cererea de solicitare, evident respectand intocmai procedurile pe care le avem si care sunt impuse de regulamentele europene. Pe anumite forme de sprijin trebuiau sa aduca alte date, documente care sa sustina cererea in asa fel incat dosarul sa fie valid si sa poata fi introdus la plata’’, a declarat Petre Daea.

Seful MADR a scos in evidenta si suma mai mare intrata in tara fata de anul trecut si a precizat ca daca in primele cinci luni ale 2017 au fost platite fermierilor aproximativ 1,950 miliarde de euro, in primele cinci luni din acest an fermierii au primit peste 2,6 miliarde de euro.

,,Facand o comparatie, s-a constatat ca anul trecut la aceasta data platisem 1,950 miliarde de euro, iar anul acesta 2,667 miliarde euro. Am adus de la UE in primele luni ale anului 1,847 miliarde de euro si mai trebuie sa vina inca 400 de milioane de euro, ca urmare a solicitarilor noastre pe baza documentatiei necesare. Deci am si platit la timp am si incheiat aceasta etapa de depunere a cererilor la timp”, a precizat Daea.

APIA a autorizat la plata o suma mai mare

Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, APIA a autorizat la plata o suma mai mare decat in aceeasi perioada din Campania trecuta. Astfel, anul acesta, agricultura romaneasca a primt cu aproximativ 700 milioane de euro mai mult decat anul trecut

Petre Daea a tinut sa laude eforturile fermierilor si APIA, declarand ca Romania este singura tara din UE care a incheiat deja depunerea cererilor de plata pana pe data de 15 mai, chiar daca in tara noastra se afla 36% din exploatatiile existente in UE.