ANM: Estimari privind nivelul precipitatiilor, pentru urmatoarele trei luni!

Facebook
Twitter

Agentia Nationala de Meteorologie (ANM) a realizat de curand o estimare meteorologica pentru intervalul martie – mai 2016, pe baza informatiilor provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durata.

Astfel, in luna martie, valorile termice medii lunare ale aerului vor fi peste normalul perioadei in sudul si sud-estul tarii, iar in celelalte regiuni se vor situa, in general, in limitele mediilor climatologice. Media multianuală lunară este de 3,5 grade Celsius, potrivit ANM.

In ceea ce priveste precipitatiile totale lunare, acestea se vor situa peste normalul climatologic (38,3 l/mp) in cea mai mare parte a tarii.

In aprilie, temperatura medie lunara a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice in cea mai mare parte a tarii. Media multianuală lunară pentru aprilie este de 9,3 grade Celsius.

Cantitatile totale de precipitatii, in aprilie, vor fi apropiate de mediile multianuale in sud si local in est, iar in restul tarii vor avea o tendinta spre excedent. Media multianuală pentru luna aprilie 51.3 l/mp.

Temperatura medie lunara a aerului in luna mai se va situa, in general, in limitele mediilor climatologice, iar in nordul si centrul tarii va putea avea valori sub normalul perioadei, si anume 15 grade celsius.

Cantitatile totale de precipitatii in luna mai vor fi apropiate de mediile multianuale (66.5 l/mp) in cea mai mare parte a tarii, iar in nord si centru pot avea o tendinta spre excedent.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia și au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuția temperaturilor medii lunare, precum și distribuția cantităților lunare de precipitații, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE