ACEBOP: crescatorii de porci, pusi la zid de Ministerul Agriculturii

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In timp ce importurile de carne de porc cresc ingrijorator, guvernul Romaniei nu stie sa isi sustina crescatorii de porci la Bruxelles iar AFIR si Autoritatea de Management din MADR transmit proiecte si calcule catre APIA, obligand la modificari pe ultima suta de metrii a unor angajamente asumate de fermieri, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine (ACEBOP).

Ordinul de sanctiuni pe componenta porc-2016, indelung disputat cu asociatiile de profil, aduce in forma actuala mari dezavantaje fermierilor.

„Asta trebuie sa afle guvernul, de doi ani sistemul de plati se schimba din mers sau la sfarsitul anului, angajamentele fermierilor sunt calcate in picioare, nu exista respect pentru munca si sudoarea fermierilor. Suntem chemati la runde de discutii sterile in urma carora nu ramanem decat cu paguba deplasarii si cu dureri de cap. Regula o intoarce AFIR, la sfarsitul angajamentului…”, se noteaza in comunicat.

Crescatorii de suine vor fi platiti cu numai 75% din ce au cheltuit pe bunastare in 2016, in asteptarea modificarii regulamentului 640.

Stim cu totii cat dureaza modificarea unui regulament. Cu siguranta se va depasi data de 31 decembrie 2017 – fermierii vor pierde 25% din totalul 2016.

In plus, si foarte grav, crescatorii vor fi penalizati daca au depasit 3 serii de crestere a porcului gras/2016 si 2 serii scrofite pe an.

„Cum veti calcula domnilor seriile de scrofite eligibile? De ce sa fim platiti pe trei serii daca ne-am asumat mai mult si am demonstrat ca am respectat toate conditiile de bunastare superioara? Vom fi penalizati pe documente semnate, legal asumate, primite de catre APIA cu numar de inregistrare, ca fiind CONFORME – spun si au dreptate – fermierii romani. Daca calculele MADR au fost gresite in 2012 de ce trebuie sa fie penalizati fermierii la sfarsitul celor cinci ani de angajament? Sunt angajamente asumate VOLUNTAR de fermieri si trebuie sa le respectati”, mai noteaza conducerea ACEBOP in comunicat.

Membrii ACEBOP sustin crescatorii si solicita de urgenta excluderea sanctiunilor artificial create de AFIR si Autoritatea de Management din MADR. De asemenea, se solicita repunerea cuantumurilor pe subpachete ca in anii anteriori, mai ales ca Bruxelles-ul nu a avizat modificarile, iar APIA este obligata sa aplice un ordin de sactiuni artificial, mai noteaza ACEBOP.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE