Ministerul Agriculturii intenţionează să introducă, pe o perioadă limitată de timp, un abonament de 20 de lei pe hectar în cele 56 de amenajări de irigaţii, în vederea menţinerii apei pe canalul principal.

„Discutăm cu fermierii de apariţia unui abonament pentru toate hectarele din exploataţiile şi amenajările respective, măcar pentru cele trei luni cu incidenţa maximă la secetă, ca să putem menţine apa pe canalul principal şi asta ar însemna un cost de 20 de lei lunar pe hectar. Astfel, ne putem permite să ducem apa din treapta I, în treapta IV, astfel încât să nu mai mergem aici la tarife de 750 sau 900 de lei, ci să putem să le scădem la jumătate sau chiar mai jos. Prima umplere pe canale este de regulă cu consumul cel mai mare pentru că atunci apa intră şi în gaură de şoarece. Măsura nu se va lua decât dacă vor fi de acord toţi fermierii din cele 56 de amenajări, care cuprind 800.000 hectare aflate la irigat”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că o astfel de măsură ar fi benefică nu numai pentru fermieri, care vor fi obligaţi să irige sau să arendeze terenurile, dar va avea şi rolul de a menţine constantă pânza de apă freatică.

”Acest abonament plătit pe toate hectarele din amenajarea respectivă are dublu efect. Pe de o parte menţine apa constantă, iar pe de altă parte îi obligă fie să irige, fie să dea în arendă cuiva pentru că nu îşi vor permite să plătească 20 de lei fără să utilizeze apa. De asemenea, mai are un rol important, respectiv menţine apa şi pânza de apă freatică constantă, ceea ce este un beneficiu pentru plante şi pentru albine, fiind şi o barieră naturală în calea prafului care se duce în satele României. Fermierii cu care am discutat apreciază această decizie, dar vrem acordul tuturor celor 56 de amenajări de irigaţii. Ne permite şi nouă să nu mai avem pierderi atât de mari pe canale”, a subliniat secretarul de stat în MADR.

Botănoiu consideră că aceste canale vor putea funcţiona şi ca veritabile lacuri interioare.

„Pe formula asta putem să construim şi cu Hidroelectrica un proiect, iar când societatea are apă în exces, o putem duce pe aceste canale interioare, iar când are deficit o poate utiliza pentru producerea de energie”, a explicat Daniel Botănoiu.

În toate ţările europene se plătesc diferite sume pentru întreţinerea infrastructurii principale de irigaţii. Daniel Botănoiu spune că în Italia „abonamentul” ajunge la 70 de euro, în Spania la 40 de euro, iar în Portugalia, în jur de 45 de euro.

Share on Facebook