Prin proiectul „Instalarea tinerei Pălășanu Florentina pentru prima dată ca șef de exploatație agricolă”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”, Florentina Pălășanu din satul Costi, comuna Vânători, județul Galați, a accesat 25.000 de euro fonduri europene nerambursabile.

Înainte de a depune acest proiect, tânăra Florentina Pălășanu a lucrat timp de opt ani în Italia, într-o seră de plante ornamentale de interior și exterior. Întorcându-se în țară cu această experiență de muncă și având și calificare de lucrător în cultura plantelor de câmp și legumicultură, a valorificat oportunitatea finanțărilor prin PNDR 2007-2013, accesând Măsura 112, în vederea înființării unei exploatații agricole pentru cultura plantelor ornamentale, a legumelor și pepenilor.

Florentina Pălășanu spune că investiția într-o fermă vegetală cu astfel de culturi a decurs din cererea pieței. În sezonul lor, pepenii sunt foarte căutați, ceapa este folosită tot timpul anului, iar  cererea de plante ornamentale a înregistrat un curs ascendent în ultima vreme, atât din partea oamenilor care locuiesc la casă, dar şi a instituțiilor sau firmelor, care își decorează  curțile sau grădinile proprii. Faptul că satul Costi se află în proximitatea municipiului Galați face ca piața de distribuție pentru aceste produse să fie destul de aproape, la numai 15 kilometri.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea managementului exploatațiilor agricole, iar cel specific este dat de realizarea de investiții cu ajutorul fondurilor nerambursabile, în vederea îmbunătățirii tehnologiei de cultură a plantelor, potrivit datelor publicate de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală. Obiectivele operaționale ale proiectului sunt dezvoltarea și modernizarea exploatației prin îmbunătățirea tehnologiei de cultură, în  scopul obținerii  de  produse de calitate, care să fie competitive pe piață.

Pentru  modernizarea exploatației, îmbunătățirea activității și creșterea calității producției, a fost achiziționat un tractor de 25 CP, prevăzut cu ridicător posterior hidraulic, destinat efectuării  lucrărilor de desfundat, prășit mecanic și transportat plante. Florentina Pălășanu lucrează un teren de 1,4 hectare, cu următoarea structură de culturi:  0,37 hectare cu plante ornamentale (tuia, smaragd şi cimișir), 0,55 hectare cu pepeni și 0,48 hectare cu ceapă.

Printre rezultatele finale se evidențiază creșterea dimensiunii economice a exploatației cu 0,6 hectare față de anul depunerii proiectului (2009), prin arendarea unei suprafețe pe care sunt cultivate plante ornamentale, pepeni și tomate. Factorii principali care contribuie la eficiența  acestui  proiect  sunt dimensiunea  exploatației  agricole, diversitatea culturilor și cursul urmat de beneficiară în 2011, în „Managementul exploatației agricole”.

Share on Facebook