Undă verde pentru proiecte cu fonduri europene nerambursabile. Câți bani vor putea lua tinerii fermieri

Facebook
Twitter

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va deschide două sesiuni cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 în luna februarie, a anunțat ministrul de resort, Daniel Constantin.

„Au avut loc o serie de discuții cu reprezentanții Comisiei Europene și, deși există numeroase proceduri birocratice care trebuie parcurse, cred că în luna ianuarie vom avea acordul Comisiei pentru a deschide în februarie câteva măsuri. Prima pe care o vizăm este fosta Măsură 121, prin care să consolidăm producția. O altă măsură pe care o avem în vedere este cea care ne va permite să contribuim la întinerirea forței de muncă din agricultura, respectiv măsura pentru tinerii fermieri, prin care aceștia vor beneficia de fonduri europene nerambursabile în valoare de 50.000 de euro nerambursabili”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la Romanian AgriBusiness Forum 2014.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin vechea Măsură 112 erau fermierii în vârstă de până la 40 de ani neîmpliniți la data depunerii Cererii de finanțare, persoane fizice sau juridice, care practică în principal activități agricole și a căror exploatație agricolă are o dimensiune economică cuprinsa între 6 și 40 UDE.

Recent, șeful de la Agricultură a precizat că fermierii care se asociază și integrează producția vor putea primi finanțări nerambursabile de până la 90% din valoarea proiectelor realizate cu fonduri europene disponibile prin PNDR 2014-2020.

„Un alt exemplu, care este încă în discuție, se referă la cei care vin pe partea de producție și pe procesare. Să nu aibă doar 50% fonduri europene nerambursabile și 50% contribuție proprie ci în plus încă 20% dacă intră în asociație sau cooperativă și încă 20% nerambursabil dacă integrează producția. Este un lucru pe care încă îl discutam cu Comisia. Este o prioritate care ține de un specific al României pentru că producem din ce în ce mai mult și exportăm din ce în ce mai mult, dar din păcate materie primă și nu produse procesate. De asemenea, avem suprafețe foarte mari pe care le lucram, dar ele sunt fărâmițate. Dacă vom stimula zona de asociere sunt convins că în perioada următoare comasarea terenurilor se poate realiza rapid”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE