Un sfert dintre fermele din Romania au disparut in ultimii 10 ani

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

La ora actuala sunt tot mai putini fermieri care fac agricultura de performanta. Potrivit datelor Recensamantului Agricol, peste un sfert dintre fermele din Romania au disparut in ultimii 10 ani, sustine Asociatia Fermierilor din Romania.

“In anul 2020, in Romania existau 2.887.000 de exploatatii agricole care utilizau 12,8 milioane de hectare de teren agricol.

Rezultatele provizorii ale Recensamantului General Agricol runda 2020 arata ca, in decurs de 10 ani, numarul exploatatiilor agricole a scazut cu 972.000, respectiv cu 25,2%, iar suprafata agricola utilizata a scazut cu 543.000 de hectare, respectiv cu 4,1%.

Alte date provizorii arata ca numarul exploatatiilor agricole fara personalitate juridica a fost de 2.862.000 cu 25,3% mai mic decat in anul 2010; in acest timp, numarul exploatatiilor agricole cu personalitate juridica a fost de aproximativ 25.000, cu 17,3% mai mic decat in anul 2010”, arata o analiza AFR, care citeaza datele Institutului National de Statistica (INS).

De asemenea, scaderea numarului de exploatatii agricole a condus la cresterea suprafetei agricole medii per exploatatie cu circa 28% – de la 3,45 hectare in 2010 la 4,42 hectare in anul 2020.

Citeste si: Focar de gripa aviara, intr-un judet important. Ce masuri se vor lua?

“Daca luam in considerare categoriile de exploatatii agricole, putem observa ca suprafata agricola utilizata ce a revenit in medie pe o exploatatie agricola fara personalitate juridica a fost de 2,73 ha, in comparatie cu 1,95 ha in anul 2010”, subliniaza AFR.

In ceea ce priveste suprafata agricola utilizata in medie pe o exploatatie agricola cu personalitate juridica a fost de 194,78 ha, comparativ cu 190,78 ha in anul 2010.

“Suntem din ce in ce mai putini cei care facem agricultura de performanta in Romania, iar afirmatia este sustinuta chiar de datele provizorii ale Recensamantului Agricol.

Mai mult de un sfert dintre fermele din Romania pur si simplu au disparut intre 2010 si 2020, arata Institutul National de Statistica”, se mentioneaza in analiza citata.

Asociatia fermierilor subliniaza ca oficialii europeni au recunoscut ca este posibila o criza a alimentelor in aceasta perioada si in acest context dificil, insa nu in ceea ce priveste lipsa mancarii, ci a faptului ca va fi prea scumpa pentru multi oameni.

“Asta dovedeste inca o data cata nevoie este ca noi, fermierii, sa putem produce cat de mult putem si sa si fim ajutati pentru asta.

Aducem in atentie un comunicat al Comisiei Europene, in care se spune ca aprovizionarea cu alimente a Uniunii ramane sigura, dar mai putin accesibila pentru cei mai saraci din Europa.

Adica oamenii cu mai putini bani fie nu vor putea cumpara ce doresc, fie se vor indrepta spre alimente ieftine.

Ori noi, fermierii din Romania, suntem in stare sa producem si suficient, si de buna calitate si la preturi decente; doar sa nu fi supusi unor restrictii arbitrare si nemeritate”, transmit reprezentantii AFR.

Comisia Europeana a transmis ca UE este in mare parte autosuficienta pentru produsele agricole cheie, fiind principalul exportator de grau si orz si in mare masura capabila sa-si acopere consumul pentru alte culturi de baza, cum ar fi porumbul sau zaharul.

De asemenea, fermierii europeni sunt in stare sa produca aproape in totalitate produsele de origine animala de care este nevoie, inclusiv lactate si carne.

“Si pentru a nu se ajunge la o criza in domeniu, Comisia se gandeste la unele inlesniri in aceasta perioada, asa cum ar fi plantarea culturilor in zonele rezervate in scopuri ecologice”, mentioneaza AFR.

In acest context, asociatia atrage atentia ca problemele aduse de razboiul din Ucraina se adauga dificultatilor pe care fermierii le au deja: piete agitate, lipsa uneori a motorinei, preturi exagerate pentru input-uri, lipsa ingrasamintelor din piata.

“Lucrurile se schimba, iar asta inseamna noi greutati, dar si noi responsabilitati pentru fermieri.

Este adevarat ca se incearca adaptarea Politicii Agricole Comune, speram ca in favoarea noastra, a fermierilor.

Astfel, Franta vrea sa adapteze strategia “de la ferma la furculita” a Uniunii Europene la lumea de dupa razboiul din Ucraina.

Si argumentam prin declaratia presedintelui Emmanuel Macron, care spune ca agricultura comunitara trebuie transformata, sa produca in continuare si sa se indrepte catre mai multa calitate.

Sectorul agricol al Frantei va urmari asa numita “independenta agricola”, acordand prioritate productivitatii fata de obiectivele agriculturii durabile in Pactul Verde pentru a face fata Europei post-razboi ucrainean, a declarat presedintele Macron.

El vede in viitor o Europa mai puternica, pentru care agricultura si industria sunt cruciale.

Iar pentru a trece peste aceasta perioada tulbure, se impun schimbari, chiar daca acum doar se vorbeste despre ele.

Dar stim ca Franta ar vrea modificari, macar temporare, ale strategiei care cere reducerea la jumatate a utilizarii pesticidelor pana in 2030 si reducerea utilizarii ingrasamintelor chimice cu 20%.

Tinand cont de interesele fermierilor din Romania si de situatia reala de la noi din tara, spunem ca sustinem astfel de schimbari de moment, chiar daca ele nu modifica strategiile pe termen lung ale Uniunii Europene”, subliniaza reprezentantii AFR.

De altfel, problemele ridicate de presedintele francez referitoare la “imbatranirea agriculturii” si lipsa fortei de munca sunt valabile si in Romania.

“Asa numita “reinnoire generationala” este o provocare majora si asta pentru ca aproximativ jumatate dintre fermierii din Franta vor inceta sa lucreze pana in 2026.

Liderul francez vrea sa propuna o lege privind orientarea si viitorul agriculturii pentru a facilita formarea, stabilirea si sprijinul fermierilor.

Sunt si masuri concrete avute in vedere.

Astfel, ar putea aparea acordarea unui imprumut onorific unei persoane, fara a solicita o garantie, de pana la 50.000 de euro cu o plata amanata de doi ani.

Acest sprijin ar fi in plus fata de grantul deja aplicabil pentru tinerii fermieri, numit DJA.

Macron doreste, de asemenea, sa intensifice productia de proteine vegetale in plan european, domeniu in care suntem puternic dependenti de importuri.

De altfel, o initiativa franceza lansata in 2018, isi propune sa dubleze suprafata plantelor bogate in proteine, cum ar fi soia, in 10 ani, pentru a reduce dependenta blocului comunitar de alte continente”, considera reprezentantii AFR.

Potrivit Comisiei Europene, 18 state membre au inclus planuri de sprijin cuplat pentru culturile proteaginoase in planurile lor strategice nationale.

In tot acest context dificil, AFR atrage atentia ca apare o oportunitate si pentru fermierii romani, respectiv cultura de floarea-soarelui, unde
“Romania are rezultate excelente”. Si asta pentru ca productia de floarea soarelui recoltata in acest an de Ucraina ar putea scadea cu 42%.

Ucraina este un important producator in plan european si mondial in acest domeniu.

Astfel, analistii pietelor sunt de parere ca Ucraina ar putea strange anul acesta o cantitate de floarea soarelui mai redusa cu 42 de procente, pana la 9,6 milioane de tone.

Este o urmare directa a scaderii suprafetelor insamantate in urma invaziei rusesti.

Suprafata insamantata cu floarea soarelui in Ucraina ar putea scadea in 2022 pana la minimumul ultimilor 13 ani, undeva intre 4,2 si 4,4 milioane de hectare, cu 35% mai putin fata de nivelul din 2021.

De asemenea, analistii estimeaza ca recolta de rapita a Ucrainei ar putea scadea cu 19%, pana la 2,52 milioane de tone, in timp ce productia de soia ar putea scadea cu 23% pana la 2,74 milioane de tone.

Consiliul International al Cerealelor estimeaza ca productia mondiala de cereale va atinge anul acesta un record de 2,28 miliarde de tone, vestea fiind una buna si pentru fermierii din Romania, chiar daca situatia nu este una sigura pentru ca agricultura locala depinde in prea mare masura de conditiile meteo si precipitatii.

“Intr-un an favorabil, asa cum a fost 2021, rezultatele au fost pe masura asteptarilor si investitiilor.

Astfel, fermierii romani au strans anul trecut o productie istorica de cereale – 34 de milioane de tone.

Profiturile au fost insa serios diminuate de cresterile costurilor de productie.

Important este insa cum vom reusi noi, fermierii, sa valorificam productia, pentru ca cererea de consum ar fi in scadere, dupa cum estimeaza Consiliul International al Cerealelor.

Expertii in domeniu vad o scadere de 8 milioane de tone, care ar putea fi insa compensata de o majorare a preturilor. De altfel, la ora actuala, indicele preturilor la cereale si oleaginoase este la valoarea maxima a ultimilor 22 de ani.

Evolutia poate fi explicata tinand cont de conflictul din Ucraina, situatie care a permis obtinerea de castiguri mari pe pietele de cereale si seminte oleaginoase”, potrivit AFR.

Conform datelor oficiale, Rusia asigura 20% din comertul mondial cu grau si 17% cu orz. In acelasi timp, Ucraina asigura 15% din comertul mondial cu porumb si orz si 10% din comertul mondial cu grau.

“Daca luam in calcul ce se intampla in cele doua tari mari producatoare de cereale in zona Marii Negre, putem anticipa o situatie favorabila pentru fermierii din Romania, care ar putea avea astfel acces pe noi piete”, concluzioneaza reprezentantii AFR.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE