Ucraina interzice exporturile de ingrasaminte. Care este scopul interdictiei?

Facebook
Twitter

Ucraina, unul dintre cei mai mari producatori globali de produse agricole, a interzis exporturile de ingrasaminte, pe fondul invaziei Rusiei, transmite Reuters.

Deja Ucraina a interzis exportul unor produse agricole de baza si a introdus licente pentru exporturile sale cheie – grau, porumb si ulei de floarea soarelui.

„Cabinetul de Ministri introduce o cota zero pentru exportul de ingrasaminte minerale, ceea ce inseamna o interzicere a exporturilor de ingrasaminte Ucraina”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Institutia precizeaza ca interdictia va ajuta la „mentinerea echilibrului pe piata interna” si se aplica ingrasamintelor complexe NPK (azot, fosfor si potasiu).

Citeste si: Ministrii Chesnoiu si Caciu dau asigurari: Romania nu se va confrunta cu o criza alimentara

In mod traditional Ucraina incepe campania agricola de primavara la finalul lunii februarie sau in martie. Fermierii spun ca vor incepe sa cultive in zonele sigure de indata ce vor putea.

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri fermierilor ca in pofida invaziei ruse sa faca eforturi pentru a mentine nivelul productiei de cereale, pentru a evita o criza in aprovizionarea cu alimente.

Ucraina este adesea considerata unul dintre granarele Europei. Pe plan mondial este al cincilea exportator de grau si lider global la exportul de ulei de floarea soarelui.

Sindicatul producatorilor din agricultura ucraineana a informat saptamana aceasta ca fermierii vor reduce in 2022 probabil suprafetele cultivate cu seminte de floarea soarelui, rapita si porumb, inlocuindu-le cu cereale – hrisca, ovaz si mei.

Inainte de invazie, autoritatile ucrainene estimau ca ar putea exporta peste 60 de milioane de tone de cereale, inclusiv 33 de milioane de tone de porumb si 23 de milioane de tone de grau, in sezonul iulie 2021-iunie 2022.

Pana la 23 februarie, cu o zi inainte de inceperea invaziei, Ucraina exportase 43 de milioane de tone de diverse cereale, in sezonul 2021/2022, a anuntat Ministerul Agriculturii.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE