Ministrii Chesnoiu si Caciu dau asigurari: Romania nu se va confrunta cu o criza alimentara

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu si ministrul Finantelor, Adrian Caciu, dau asigurari ca Romania nu se va confrunta cu o criza alimentara.

Ministrul Agriculturii a spus ca este important ca sprijinul financiar cuvenit fermierilor sa fie acordat la timp, pentru ca acestia sa se mentina competitivi si sa asigure un nivel de productie ridicat.

“Este important sa le platim fermierilor sumele cuvenite la timp. (…) Am finalizat aproape toate platile si, daca facem un calcul, este o valoare de peste un miliard de lei care deja a intrat in conturile lor.

Incercam si facem toate aceste eforturi pentru ca ei trebuie sa ramana competitivi, sa asigure un nivel de productie cat mai aproape de potentialul maxim al Romaniei, pentru ca, vedeti, la nivel global se discuta de crize alimentare.

Citeste si: Ministrul Chesnoiu: ar putea fi acordata o noua subventie pentru a incuraja cultivarea de cartofi

Si vreau sa va spun si le spun tuturor romanilor ca Romania nu se afla intr-o astfel de situatie.

Din punctul asta de vedere, suntem stabili in asigurarea cu produse agroalimentare a populatiei tarii. (…) Noi putem sa producem alimente pentru populatia tarii si sa ne asiguram necesarul intern”, a spus Chesnoiu

Adrian-Ionut Chesnoiu a adaugat ca Romania are sansa sa se transforme din granarul Europei in “hipermarket-ul” Europei, prin procesarea materiei prime in tara.

“De siguranta alimentara nu trebuie sa fim ingrijorati pentru ca, v-am spus, in Romania nu se va putea vorbi de criza alimentara.

Criza alimentara apare atunci cand este penurie de alimente. In schimb, evident, contextul geopolitic global ne va afecta si pe noi, in sensul in care se reconsidera, se reconfigureaza noi piete, iar agricultura Romaniei trebuie sa profite de acest lucru pentru ca putem cuceri piete noi si sa nu mai exportam materie prima, sa o procesam in tara, sa vindem produse agroalimentare cu valoare inalta.

Chiar le spuneam astazi la conferinta colegilor nostri ca Romania poate deveni, din granarul Europei, hipermarket-ul Europei, se poate transforma in lucrul acesta, trebuie doar macar o veriga pe lantul de procesare sa fie integrata si cu siguranta avem aceasta oportunitate”, a explicat ministrul Agriculturii.

Ministrul Finantelor, Adrian Caciu, a sustinut la randul sau faptul ca in tara noastra nu se va produce o criza alimentara, dar admite faptul ca vor mai exista cresteri ale preturilor la alimente.

“La alimente avem o situatie foarte buna din perspectiva productiei proprii. La fel, sustin si eu faptul ca – o sa auziti tot felul de analisti peste noapte care va vor spune ca va fi criza alimentara in Romania… Nu, in Romania nu va fi criza alimentara, deci asta v-o spun si eu si ca finantist, si ca economist, si ca om care am lucrat in domeniul respectiv. Dar vor fi pusee de crestere pe pret, acolo trebuie sa vii cu sprijin pentru populatie, pentru gospodarii si pentru companii”, a afirmat Caciu.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE