Mai multi politisti si comisari de mediu din judetul Ialomita au inceput o ancheta, dupa ce pe un camp din apropierea localitatii Boranesti au fost descoperite sute de animale moarte, in descompunere, si de piei de ovine.
Conform datelor comunicate, vineri, de Inspectoratul de Politie Judetean Ialomita, politisti din cadrul Biroului pentru Protectia Animalelor au fost sesizati, cu o zi in urma, ca pe un camp din apropierea localitatii Boranesti s-ar afla resturi de animale aflate in descompunere, aspectele sesizate fiind confirmate de politisti si comisarii Garzii de Mediu deplasati la fata locului.
Citeste si: ANSVSA, controale de Paste: amenzi de aproape 2 milioane de lei, acordate operatorilor agroalimentari
„Au fost luate probe ce vor fi analizate in laborator, cercetarile fiind continuate in vederea identificarii si tragerii la raspundere a persoanelor care au descarcat resturile de animale”, arata sursa citata.
„Ialomita! Sute de animale moarte sau piei de ovine sunt aruncate pe camp alaturi de deseuri. Am chemat Politia Romana!
Nu a fost retinut niciun autovehicul care descarca deseuri, chiar in fata organelor de control. Faptele sunt infractiuni, coordonate chiar de conducerea comunei.
Dubele stau la rand sa descarce organele animalelor.
Peste 5.000 mp acoperiti cu organe de animale, in plin soare. Miroase ca pe front, poate si mai rau. Suntem in Europa?”, a scris Berceanu, postarea lui fiind insotita de filmari.