O parte dintre fermierii romani vor fi controlati de oficialii APIA, in vederea obtinerii subventiilor, atat in aceasta iarna, precum si in primavara lui 2018, pentru o serie de obligatii specifice, a anuntat intr-un comunicat Agentia de Plati.

„Precizam ca la acest moment Agentia efectueaza controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plata depuse de fermieri in cadrul Campaniei 2017. In perioada 1 iulie – 1 octombrie urmeaza a avea loc controlul la fata locului, care se va efectua doar pentru cererile unice de plata esantionate la controlul pe teren. Mentionam ca exista posibilitatea ca unii fermieri sa fie controlati pentru verificarea respectarii unor obligatii specifice in iarna sau in primavara anului urmator (respectiv 2018)”, se arata intr-un comunicat al Agentiei.

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca in perioada 19 – 23 iunie, functionarii publici din cadrul Centrelor judetene cu atributii in fisa postului privind activitatea de control pe teren au participat la o sesiune de instruire sustinuta de specialisti din cadrul Directiei Control pe Teren – Aparat central, necesara pentru o cât mai buna gestionare a cererilor de plata in vederea efectuarii platilor directe aferente Campaniei 2017, in termenele prevazute de Ordinului MADR nr. 18/03.02.2017.

Principalele subiecte abordate in cadrul acestui program de formare profesionala sunt urmatoarele: prezentarea fluxului de lucru pentru activitarea de control; atributiile si responsabilitatile pentru fiecare activitate de control; etapele realizarii controlului pe teren; trasabilitatea si documentarea deciziei inspectorului de control; modul cum se aplica procedurile de control in teren si evidentierea actualizarilor pentru anul 2017; clarificari si solutii unitare pentru rezolvarea unor situatii din teren; modul de completare a raportului de control cu datele din teren si introducerea acestora in sistem; monitorizarea controalelor pe perioada campaniei de control; erorile de control identificate in misiunile de audit intern si extern si in timpul verificarii si analizarii rezultatealor de control pe teren; prezentarea elementelor noi de control.

Stabilirea numarului fermierilor selectati in esantioanele de control in Campania 2017 se face conform prevederilor art. 30-33 din Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste sistemul integrat de administrare si control, masurile de dezvoltare rurala si ecoconditionalitatea, in sensul respectarii ratei minime de 5% pentru fiecare schema in parte, cu exceptia beneficiarilor care sunt scutiti de obligatiile de ecologizare, din care se va extrage un esantion de minim 3%.

Stabilirea esantionului de control se realizeaza conform art. 34 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, cu modificarile si completarile ulterioare. Acesta stabileste metodologia pentru selectia esantionului de control pentru schemele de sprijin pe suprafata, plata pentru ecologizare, masurile de dezvoltare rurala si schemele de ajutoare pentru animale.

Inaintea procesului de extragere a esantionului de control pentru un an de cerere se realizeaza prelucrarea informatiilor statistice aferente dosarelor care au solicitari de sprijin pentru schemele derulate in campania anului precedent si stabilirea ratelor de control rezultate in urma prelucrarii datelor statistice.

Share on Facebook