Programul „Strategia de Gestionare a Apei” trebuie fundamentat si trimis la Comisia Europeana pana la finalul lunii octombrie, pentru ca doar asa vor putea fi alocati banii, a declarat Ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
„Noi, pana la finele lunii octombrie, trebuie sa fundamentam foarte bine acest program (Strategia de Gestionare a Apei – n. r.), sa-l trimitem la Comisie, pentru ca doar asa vom primi acesti bani, iar pana in 2023 trebuie contractate toate lucrarile, deschise toate santierele pentru ca pana in 2026 trebuie cheltuiti toti acesti bani. Ma gandesc foarte serios la capacitatea administrativa pe care o are acum statul roman de a gestiona un asemenea program, dar si la capacitatea de executie care exista acum in tara, in asa fel incat daca la finele lui octombrie vom obtine acei bani sa-l si finalizam si banii respectivi sa-i cheltuim cat mai cu folos astfel incat cei care se vor intalni aici la acest eveniment dupa 2027 sa nu mai discute despre meteodependenta agriculturii Romaniei, sa discute despre alte subiecte care atunci vor fi actuale si vor constitui provocari”, a spus Oros.
Oficialul a mai spus ca programul va fi finantat prin Programul National de Relansare Economica si Cresterea Rezilientei cu peste 6 miliarde de euro.
„Trebuie sa copiem si noi modelul altor tari unde dintotdeauna resursele de apa au fost mai parcimonioase, dar totusi au reusit, fiind nevoiti, sa faca in asa fel incat sa gestioneze inteligent aceasta resursa si sa aiba productii comparabile cu cele pe care le avem si noi in anii in care ploua. Nu stim ce se va intampla peste un an, nu stim ce se va intampla peste doi ani, peste 10 ani si nu cred ca ar trebui sa mai stam pasivi, sa ramanem o agricultura meteodependenta. Sunt fermieri care au facut acest lucru pe banii lor si si-au rezolvat, ca sa zic asa, aceasta problema, dar sunt suprafete intinse agricole unde fie nu au fost niciodata sisteme de irigatii si acum sunt necesare, fie acestea au fost, dar in timp au fost depreciate”, a mentionat ministrul.