AFIR deschide de astazi, 3 mai, sesiunile de primire a proiectelor de investitii finantate prin intermediul a 14 submasuri din Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul national, dar si pentru zona ITI Delta Dunarii.
Agricultorii vor avea la dispozitie fonduri europene in valoare de circa 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investitiilor din zona ITI Delta Dunarii.
Comparativ cu celelalte sesiuni de depunere a proiectelor, cea actuala este deschisa doar 3 luni, in intervalul 3 mai 2017, ora 9:00 — 31 iulie 2017, ora 17:00, potrivit AFIR. Pana la acest moment, Agentia nu a oferit detalii daca anul acesta vor exista mai multe sesiuni de depunere.
Iata submasurile care se vor lansa astazi:
Submasura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole”
Alocarea financiara stabilita pentru sM 4.1, disponibila in sesiunea 2017, este de 185 milioane de euro, impartita astfel: sectorul vegetal are alocate 79 milioane de euro, cel zootehnic are 60 milioane de euro, zona montana dispune de 14 milioane de euro, iar fermele de familie de 32 milioane de euro.
Pragurile de calitate lunare pentru sesiunea 2017, Submasura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole”, sunt: componenta vegetal – 75 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 55 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017, 25 de puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017; componenta zootehnic – 50 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 35 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017, 25 de puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017; componenta ferma de familie – 75 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 55 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017, 25 de puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017.
Submasura 4.1a „Investitii in exploatatii pomicole”
In sesiunea anuala din 2017, alocarea financiara pentru sM 4.1a este de 100 milioane de euro, din care pentru pepiniere este disponibila suma de 5 milioane de euro.
Pragurile de calitate lunare pentru sesiunea 2017, Submasura 4.1a „Investitii in exploatatii pomicole”, sunt: componenta investitii in exploatatii pomicole – 40 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 20 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017, 10 puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017; componenta investitii in exploatatii pomicole (pepiniere), 20 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 15 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017, 10 puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017, conform AFIR.
Submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”
O submasura care s-a bucurat de un interes deosebit din partea solicitantilor de finantare in sesiunile anterioare este sM 6.1. Tinerii fermieri dispun de fonduri europene in valoare totala nerambursabila de 170 milioane de euro, din care pentru zona montana sunt alocate 34 milioane de euro. Pragul minim de selectie al proiectelor depuse prin sM 6.1 este de 25 de puncte.
Pragurile de calitate lunare pentru sesiunea 2017, Submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, sunt: componenta zona non-montana – 75 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 55 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017, 25 de puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017 si componenta zona montana – 65 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 45 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017, 25 de puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017.
Submasura 6.2 „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale”
Alocarea bugetara, disponibila pentru infiintarea de activitati neagricole in mediul rural, finantate prin sM 6.2, este 18,3 milioane de euro in sesiunea din acest an. Pentru aceeasi submasura aplicabila zonei ITI – Delta Dunarii, alocarea financiara este de 3,5 milioane de euro. Pragul minim de selectie al proiectelor depuse atat prin sM 6.2, cat si prin sM 6.2 ITI – DD este de 15 de puncte.
Pragurile de calitate lunare pentru sesiunea 2017, Submasura 6.2 „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale”, sunt: 70 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 50 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017 si 15 puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017.
Submasura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”
In sesiunea aferenta lui 2017, alocarea financiara stabilita pentru sM 6.3 este de 100 milioane de euro, din care zonei montane ii revin 21 milioane de euro. Solicitantii din zona ITI – DD au la dispozitie fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici in valoare de 5 milioane de euro. Pragul minim de selectie al proiectelor depuse pe sM 6.3 si sM 6.3 ITI – DD este 15 de puncte.
Pragurile de calitate lunare pentru sesiunea 2017, Submasura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sunt: componenta zona non-montana/ montana – 55 de puncte pentru perioada 01.05 – 31.05.2017, 35 de puncte pentru perioada 01.06 – 30.06.2017, 15 de puncte pentru perioada 01.07 – 31.07.2017.
Incepand din 3 mai se va deschide sesiunea de primire a proiectelor si pentru submasurile: sM 6.4 „Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole”, sM 9.1 „Infiintarea grupurilor de producatori in sectorul agricol”, sM 9.1a „Infiintarea grupurilor de producatori in sectorul pomicol”, sM 4.1 „Investitii in exploatatii agricole zona ITI – DD”, sM 4.1a „Investitii in exploatatii pomicole zona ITI – DD”, sM 6.2 „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale zona ITI – DD”, sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI – DD”, sM 6.4 „Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole ITI – DD”
De asemenea, in perioada 3 mai 2017, ora 9.00 – 31 octombrie 2017, ora 17.00, AFIR lanseaza si sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanta in vederea implementarii proiectelor de investitii pentru procesarea si marketingul produselor agricole in vederea obtinerii de produse neagricole” aferenta sM 4.2.
Modificari aduse Ghidurilor solicitantului
Versiunile finale ale ghidurilor, publicate recent de AFIR, cuprind ultimele modificari legislative in domeniul dezvoltarii rurale. Astfel, in urma modificarii HG 226/ 2015 privind stabilirea cadrului general de implementare al PNDR, pentru investitiile care prevad constructii-montaj, proiectul tehnic de executie se avizeaza acum dupa semnarea contractului de finantare de catre AFIR.
Pentru beneficiarii care au depus proiecte in sesiunile anterioare si care nu au prezentat proiectul tehnic la data prevazuta in Notificarea AFIR, a fost eliminata restrictia cu privire la depunerea unui nou proiect DOAR in cadrul sesiunii continue a anului urmator.
La Solicitarea de acordare a scrisorii de garantie, conform noilor reglementari, este necesar avizul favorabil al AFIR doar asupra unei achizitii, fata de prevederea anterioara, care stipula ca este nevoie de avizul favorabil asupra procedurii de achizitie prioritar majoritara.
Ghidurile finale aduc simplificari semnificative ale conditiilor de accesare. Acestea preiau clarificarile cu privire la varsta tanarului fermier, facute ca urmarea a modificarii PNDR. Astfel, din punct de vedere al varstei, se incadreaza in definitia tanarului fermier sef de exploatatie, inclusiv tanarul fermier care aplica o cerere de finantare cu o zi inainte de cea de-a 41-a aniversare.
O alta simplificarile priveste corelarea intre perioada de depunere a cererii unice pe suprafata la APIA si deschiderea sesiunii de primire de proiecte finantate prin PNDR. In practica, daca in sistemul electronic nu se pot vizualiza inregistrarile efectuate de solicitant in timpul campaniei de depunere a cererii unice de plata, fermierul poate face dovada acestor inregistrari printr-o adeverinta emisa de APIA.
Alt exemplu de facilitare a accesului la fonduri este faptul ca se vor accepta certificatele de formarea profesionala eliberate de Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA).