Sprijin financiar pentru cultivatorii de tomate si in 2018. Cati bani se pot primi

Facebook
Twitter

Producatorii agricoli din Romania vor fi sustinuti si in anul 2018 printr-un program guvernamental sa cultive tomate in spatii protejate (sere, solarii), astfel incat sa asigure necesarul de consum intern din productia autohtona.

Guvernul a aprobat o schema de ajutor de minimis destinata  producatorilor agricoli persoane fizice care detin atestat de producator, producatorilor agricoli persoane fizice autorizate, intreprinderilor individuale si familiale, producatorilor agricoli persoane juridice.

Valoarea sprijinului financiar care se acorda beneficiarilor este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an care reprezinta contravaloarea in lei a 3.000 euro/beneficiar/an, insa valoarea totala a ajutoarelor de minimis care se acorda unei intreprinderi/intreprinderi unice nu poate depasi echivalentul in lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exercitii financiare, in cursul exercitiului financiar actual si in cele doua exercitii financiare precedente.

Pentru a fi eligibili acordarii acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

– Sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de minimum 1000 mp, marcata la loc vizibil cu o placa indicator inscriptionata “Program sustinere tomate, 2018“ si sa mentioneze numarul cererii depuse pentru obtinerea finantarii;

– Sa obtina o productie de minimim 2 kg de tomate/mp si sa valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedita cu documente justificative, de pe suprafata de teren mentionata;

– Sa fie inregistrati in evidentele Registrului agricol deschis la primariile in a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu tomate in sere si solarii;

Sprijinul are alocate resurse de 40.000 euro

– Sa valorifice productia in perioadele ianuarie-mai inclusiv, si noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

– Resursele financiare aplicarii schemei de ajutor de minimis sunt in valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea in lei a 40.000 mii euro si se asigura de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pe anul 2018.

– Cererile si documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la directiile pentru agricultura judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.

Prin acordarea ajutorului de minimis se urmareste obtinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piata europeana, precum si o eficienta economica in realizarea si valorificarea acestora. De asemenea, ajutorul va contribui la cresterea si stabilizarea cantitativa si calitativa a productiilor de materii prime, la echilibrarea balantei veniturilor si cheltuielilor producatorilor agricoli, ajutandu-i sa se reaseze intr-o pozitie mai stabila si mai echilibrata in raport cu partenerii de afaceri.

Pana la data de 2 aprilie 2018 au fost primite in total 12.421 de solicitari de inscriere in programul de sprijin pentru tomate, cultivate in sere sau solarii, pentru anul 2018. Dintre acestia 11.310 s-au inscris in Ciclul I si restul de 1.111 in Ciclul II.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE