Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, a anuntat astazi ca intentioneaza sa infiinteze o Agentie de promovare a produselor romanesti.
„Romania are nevoie sa gaseasca noi piete de desfacere pentru noi. In primul rand, este o provocare pentru noi sa recastigam piata interna, in primul rand, dar, odata cu relansarea consumului, cresterea puterii de cumparare, avem nevoie si de extinderea pietelor. O astfel de Agentie ar putea fi o masura in sprijinul producatorilor romanilor si a produselor romanesti”, a declarat ministrul Daniel Constantin, la Conferinta Internationala Meat&Milk „Politici de sprijin, retehnologizare, performanta, prioritati pentru iesirea din impas”, care se desfasoara la Poiana Brasov.
Noua entitate va activa pe structura unui parteneriat public-privat (PPP).
„Este adevarat ca in acest moment, legea PPP nu functioneaza chiar asa cum ne-am dori, dar am incredere ca in perioada urmatoare vom reusi sa venim cu acele modificari legislative care sa o faca operationala”, a adaugat ministrul Daniel Constantin.