Romania produce mult, dar pe bani putini: ultimul loc in UE la valoarea productiei agricole

Facebook
Twitter

In 2022, productia agricola inregistrata de UE a inregistrat o crestere record, si a ajuns la 537,5 miliarde de euro, din cauza preturilor mari, insa Romania si Cipru au avut cele mai mici cresteri, arata datele Eurostat.

Eurostat precizeaza avansul de 19%, un nou varf inregistrat in continuarea unui trend crescator care a inceput in anul 2010, s-a datorat in principal cresterii valorii nominale a bunurilor si serviciilor agricole in general (cu aproximativ +22,8%), in timp ce volumul productiei a inregistrat un declin moderat comparativ cu nivelul din 2021 (minus 3,1%).

Trei sferturi (75,5%) din valoarea productiei agricole a UE in 2022 a fost realizata in sapte state membre, respectiv Franta (97,1 miliarde euro, echivalent cu 18% din totalul UE), Germania (76,2 miliarde euro sau 14% din total), Italia (71,5 miliarde euro sau 13%), Spania (63 miliarde euro sau 12%), Polonia (39,5 miliarde euro sau 7%), Tarile de Jos (36,1 miliarde euro sau 7%) si Romania (22,2 miliarde euro sau 4% din totalul UE).

Citeste si: Ucraina creste livrarile de cereale catre porturile din Marea Neagra

Potrivit Eurostat, toate tarile membre UE au inregistrat o crestere a valorii productiei agricole in 2022 comparativ cu 2021.

Cele mai mari cresteri au fost inregistrate insa in Estonia (44%), Polonia (43%) si Lituania (42%), sustinute de cresterea semnificativa a preturilor.

Cele mai mici cresteri au fost inregistrate in Romania (5,5%) si Cipru (4,9%).

In randul principalilor producatori din blocul comunitar, valoarea productiei agricole a crescut cu 30% in Germania, cu 18% in Tarile de Jos, cu 16% in Franta si Italia, cu 9,9% in Spania si cu 5,5% in Romania.

Putin peste jumatate (54%) din valoarea productiei agricole europene a provenit in 2022 din culturile agricole (287,9 miliarde euro, in crestere cu 15% fata de 2021).

Aproape doua cincimi (38%) au venit din sectorul de crestere a animalelor (206 miliarde euro, in crestere cu 26% fata de 2021).

Restul a venit din serviciile agricole (23,4 miliarde de euro) si activitatile neagricole indivizibile (20,3 miliarde de euro).

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE