Prognoza agrometeorologică pentru intervalul 29 martie – 04 aprilie 2014. Specialiştii recomandă efectuarea însămânţărilor de primăvară

Facebook
Twitter

Vremea caldă de la începutul intervalului va intra treptat într-un proces de răcire, devenind normală sub aspect termic, în aproape toate regiunile agricole ale ţării.

Pe ansamblu, lucrările agricole de sezon (pregătirea patului germinativ, semănatul culturilor de primăvară, tratamente fito-sanitare) se vor desfăşura în condiţii relativ bune, exceptând zilele cu precipitaţii.

 Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 3…15°C în primele zile, abaterile termice pozitive fiind de 1…7°C şi 1…13 spre sfârşitul perioadei, limite apropiate de mediile multianuale, în cea mai mare parte a zonelor de cultură.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 7…21°C, la nivelul întregii ţări.

Temperatura minimă a aerului se va situa între -4…8°C pe aproape întreg teritoriul agricol, fiind condiţii de producere a brumei, îndeosebi în nordul, centrul şi estul ţării.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va prezenta valori cuprinse între 8…17°C în cea mai mare parte a teritoriului, favorabile pregătirii patului germinativ în vederea semănatului la culturile de primăvară din prima urgenţă (ovăz, orzoaică, mazăre, borceag), precum şi la sfecla de zahăr.

Sub aspect pluviometric, se prognozează ploi locale, însoţite de intensificări temporare ale vântului, în majoritatea zonelor de cultură.

Caracteristici agrometeorologice pentru intervalul 29 Martie – 04 Aprilie 2014

Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi local optime, în majoritatea regiunilor agricole. Deficite de umiditate în sol se vor menţine în vestul, estul şi local în sud-estul şi centrul ţării.

În stratul de sol 0-20 cm (ogor), aprovizionarea cu apă se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a teritoriului. În vestul şi local în estul, sud-estul şi centrul ţării se va semnala seceta pedologică moderată.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole pentru intervalul 29 Martie – 04 Aprilie 2014

Ca urmare, procesele de creştere şi dezvoltare, atât la culturile de câmp, cât şi la cele pomi-viticole se vor desfăşura pe ansamblu normal în majoritatea regiunilor agricole, cu excepţia zonelor depresionare din centrul şi nordul ţării, unde ritmurile vegetative vor evolua uşor mai lent.

În general, starea de vegetaţie se va prezenta bună şi medie în culturile semănate în epoca optimă, respectiv medie şi slabă la cele tardive, precum şi pe arealele agricole cu deficite de apă în sol.

Orzul şi grâul de toamnă însămânţate în perioada optimă se vor afla la înfrăţire (40-100%) şi alungirea tulpinii (10-60%), iar culturile tardive vor înregistra apariţia frunzei a treia şi înfrăţire (30-100%).

Sub aspect fenologic, cultura de rapiţă va parcurge dezvoltarea aparatului foliar (10-16 frunze), alungirea tulpinii (10-60%), precum şi apariţia inflorescenţelor (10-25%).

În majoritatea plantaţiilor, speciile timpurii de sâmburoase vor înregistra fazele de înmugurire, dezmugurire şi înflorire, iar la seminţoase (măr) se va semnala umflarea mugurilor de rod.

În cea mai mare parte a podgoriilor, viţa de vie îşi va continua fazele de „plâns” şi înmugurire. Pe ansamblu, lucrările agricole de sezon (pregătirea patului germinativ, semănatul culturilor de primăvară, tratamente fito-sanitare) se vor desfăşura în condiţii relativ bune, exceptând zilele cu precipitaţii.

Recomandări de specialitate pentru intervalul 29 Martie – 04 Aprilie 2014 

– Pregătirea patului germinativ şi semănatul culturilor de primăvară pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului;

– Fertilizarea cerealierelor de toamnă cu îngrăşăminte minerale (azotat de amoniu, complexe-NPK);

– Efectuarea lucrărilor de întreţinere (combaterea buruienilor şi tratamente fito-sanitare) în culturile de câmp şi pomi-viticole;

– Urgentarea arăturilor în vederea efectuării însămânţărilor de primăvară.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE